FacebookTwitterLinkedIn

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marţi majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an, de la nivelul anterior de 6,75% pe an, începând cu data de 11 ianuarie 2023.

De asemenea, BNR a decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an, de la 7,75% pe an, creşterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6%, de la 5,75% pe an, şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit, notează Agerpres.

Rata anuală a inflaţiei a ajuns în noiembrie 2022 la 16,76%, peste nivelul prognozat, după ce în octombrie a scăzut la 15,32%, de la 15,88% în septembrie. Creşterea a fost determinată şi în acest interval în special de majorarea preţurilor alimentelor, incluzând categoria LFO, dar şi de scumpirea semnificativă a mărfurilor nealimentare şi a serviciilor de piaţă. Impactul lor a fost atenuat totuşi de scăderea dinamicii preţului la combustibili, pe fondul trendului descendent al cotaţiei petrolului, precum şi al plafonării preţului lemnelor de foc.