Acordul post-Brexit semnat de Boris Johnson conferă Marii Britanii control total asupra suveranităţii, dar companiile britanice vor întâmpina bariere pe piaţa Uniunii Europene, potrivit agenţiei Bloomberg.
„Acordul post-Brexit semnat de premierul britanic, Boris Johnson, este unic prin faptul că va introduce posibilitatea unor obstacole suplimentare pentru companii, prin comparaţie cu perioada în care Marea Britanie era membră a Uniunii Europene. Dar acesta este preţul revendicării suveranităţii. Deşi Londra poate pretinde că a preluat din nou controlul asupra zonelor teritoriale de pescuit şi a pus capăt rolului Curţii Europene de Justiţie, companiile şi consumatorii vor întâmpina bariere suplimentare la nivel comercial după 31 decembrie”, notează agenţia Bloomberg, prezentând principalele puncte ale acordului, informează Mediafax.
– reglementările privind originea: firmele britanice vor trebui să certifice originea exporturilor pentru a se califica accesului fără taxe în spaţiul UE. Vor fi limite privind ponderea produselor care pot fi fabricate din materie primă ori piese din străinătate, pentru a evitarea taxelor vamale.
– sistemul cumulativ: piesele din UE vor fi considerate conţinut local;
– autovehiculele vor fi vizate de restricţii speciale: maşinile cu motoare pe benzină ori diesel vor trebui fabricate cu piese locale în proporţie de cel puţin 55%, pentru evitarea taxelor;
– tranziţia spre motoare electrice: vehiculele electrice şi cele hibride vor putea avea piese străine în proporţie de 60%, dar nivelul va scădea la 55% din 2026.
– testare şi certificare: Lipsa unui acord de recunoaştere are ca efect faptul că autorităţile de reglementare britanice nu vor putea certifica produse care să poată fi vândute în UE, un potenţial obstacol semnificativ.
Servicii financiare
Acordul nu le oferă multă claritate companiilor financiare. Nu există nicio decizie asupra echivalenţei, care ar permite firmelor britanice din districtul financiar al Londrei (City of London) să ofere servicii financiare pe piaţa UE. Acordul conferă doar prevederi-standard asupra serviciilor financiare, fără garanţii privind accesul pe piaţa comunitară.
– Marea Britanie şi UE vor discuta despre avansarea deciziilor privind echivalenţa în domeniul financiar;
– cooperarea în domeniul reglementării: Londra şi Bruxellesul speră să ajungă până în martie la un acord privind monitorizarea activităţilor financiare.
Standardele egale
Acesta a fost unul dintre cele mai dificile elemente în negocieri. Ambele părţi au convenit să susţină standardele ecologice, sociale, în domeniul muncii şi transparenţei fiscale, pentru a evita competiţia neloială.
– acordul nu conţine clauze prin care Marea Britanie ar fi forţată să aplice modificări ale reglementărilor UE. În schimb, va exista un mecanism de reechilibrare: fiecare parte va putea aplica măsuri de retorsiune dacă taxele vamale vor fi foarte diferite;
– orice măsuri de retorsiune vor fi proporţionale, litigiile urmând să fie arbitrate de o entitate independentă, nu de Curtea de Justiţie a UE;
– Marea Britanie şi UE vor fi obligate să dezvăluie subvenţiile pe care le acordă.