FacebookTwitterLinkedIn

Blackstone Inc, cel mai mare fond de investiții alternative din lume, va cumpăra American Campus Communities Inc (ACC) pentru 12,8 miliarde de dolari, a anunțat compania care oferă locuințe pentru studenți.

Blackstone va plăti cash și va achita inclusiv datoriile ACC, pariind pe segmentul închirierii locuințelor pentru studenți și pe o creștere a veniturilor din chirii, după redeschiderea facultăților.

ACC deține 166 de proprietăți pe 71 de piețe universitare, inclusiv Universitatea de Stat din Arizona și Universitatea Texas din Austin. Acțiunile companiei cu sediul în Austin, Texas, au crescut cu aproape 13%, până la 64,84 dolari, în tranzacțiile dinainte de comercializare. Acordul vine la câteva luni după ce firma de investiții a lui Jonathan Litt, Land & Buildings, și-a căutat un loc în consiliul de administrație al ACC și a îndemnat compania să-și vândă activele în mod agresiv și să răscumpere acțiuni. 

Potrivit Reuters, fuziunile și achizițiile din sectorul trusturilor de investiții imobiliare au atins un nivel record în 2021, datorită capitalului ieftin dat de ratele scăzute ale dobânzilor, unei piețe imobiliare robuste din SUA și redresării economice în urma pandemiei. 

Anul trecut, volumul tranzacțiilor rezultate din fuziuni și achiziții a crescut la 140 miliarde de dolari, de la 17 miliarde de dolari în 2020, spune un raport al companiei de consultanță imobiliară JLL. În decembrie anul trecut, Blackstone a mai făcut o achiziție imobiliară: a cumpărat Bluerock Residential pentru 3,6 miliarde de dolari. 

Sursa foto: American Campus Communities