FacebookTwitterLinkedIn

UniCredit Bank lansează, între 3 și 7 noiembrie 2025, o nouă ediție a campaniei sale de Black Friday și vine cu oferte speciale pentru persoane fizice și companii micro – de la bonusuri de bun venit și cashback pentru tranzacții, până la costuri de administrare zero pe viață pentru cardurile UniCreditCard 100% Mobile.

Pentru persoanele fizice, cei care devin clienți ai băncii prin fluxul online din aplicația Mobile Banking și aleg oferta Premium primesc un bonus de bun venit de 300 lei, iar un al doilea bonus de 300 lei poate fi obținut dacă până la finalul anului deschid un cont de economii sau un depozit cu o valoare minimă de 15.000 lei (ori echivalentul în valută), sau dacă realizează plăți cumulate de peste 5.000 lei cu cardul în noiembrie sau decembrie.

De asemenea, toți clienții eligibili beneficiază de 10% cashback (maximum 100 lei) pentru cumpărături efectuate în data de 7 noiembrie, online sau în magazine, prin Apple Pay sau Google Pay. Tranzacțiile de minimum 100 lei efectuate în perioada campaniei vor participa și la tragerea la sorți pentru 10 premii de până la 1.000 lei fiecare.

UniCredit oferă, de asemenea, costuri de administrare zero pe viață pentru cardurile de credit UniCreditCard Premium sau Principal, dacă sunt contractate prin Mobile Banking în perioada campaniei. Totodată, creditul de consum „Credit de Realizări Personale” poate fi accesat la o dobândă fixă redusă între 5,99% și 11,99%.

Pentru companiile micro, UniCredit oferă până la 810 lei cashback prin pachetul MicroStar (45 lei/lună timp de 18 luni), restituirea comisionului de acordare pentru credite noi (în limita a 1.000 lei) și bonusuri tranzacționale de 50 lei/lună pentru administratorii firmelor înscrise în campanie. De asemenea, clienții existenți pot primi 10% cashback (maximum 200 lei) pentru cumpărături efectuate pe 7 noiembrie cu cardurile de debit Business UniCredit, prin Apple Pay sau Google Pay.

Toate ofertele Black Friday 2025 sunt supuse unor termeni și condiții, disponibile pe site-ul www.unicredit.ro, începând cu 3 noiembrie 2025.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.