Ţinând cont de piaţa extrem de competitivă şi de majorarea costurilor operaţionale, serviciul care oferă curse cu autobuze pe distanţe lungi nu mai poate continua să opereze în mod profitabil, a informat startup-ul francez BlaBlaCar.
Deocamdată activitatea nu va fi întreruptă, în timp ce continuă consultările cu reprezentanţii angajaţilor, arată Agerpres.
Conform informaţiilor de pe site-ul companiei, BlaBlaCar Bus operează peste 300 de staţii de autobuz în 15 state europene şi are mai mult de şase milioane de pasageri.
BlaBlaCar va rămâne o platformă de ride-sharing şi intermediar pentru bilete de autobuz de la alţi furnizori, a precizat firma.
Companiilor partenere le va fi oferită oportunitatea de a continua operarea rutelor lor existente BlaBlaCar în mod independent.
BlaBlaCar a intrat pe piaţa autobuzelor pe distanţe lungi în 2019, după ce a achiziţionat rutele de autobuze de la operatorul feroviar de stat SNCF.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.