FacebookTwitterLinkedIn

Pentru mult timp, Bitcoin a fost perceput drept „standardul de aur” al universului cripto. La începutul lui 2026 însă, investitorii instituționali par să își recalibreze strategiile, orientându-se tot mai vizibil către Ethereum, arată o analiză realizată de Bitget Research.

Potrivit specialiștilor, activele digitale nu mai sunt privite exclusiv ca depozite de valoare, ci ca infrastructură financiară programabilă, capabilă să genereze venituri recurente și să susțină următoarea generație de servicii financiare.

Un exemplu relevant este BitMine Immersion Technologies, care s-a repoziționat ca o companie de tip „Ethereum Treasury”. La începutul lui 2026, firma a anunțat că a acumulat peste 4,3 milioane ETH, echivalentul a aproximativ 3,5% din oferta globală.

Prin staking — mecanism prin care criptomonedele sunt blocate pentru securizarea rețelei în schimbul unor recompense — compania estimează venituri anuale de peste 370 de milioane de dolari, generate prin propria rețea de validatori.

În același timp, datele recente privind investițiile Goldman Sachs indică o expunere aproape egală între cei doi lideri cripto: aproximativ 1,1 miliarde de dolari în Bitcoin și 1 miliard de dolari în Ethereum. Având în vedere capitalizarea de piață mult mai mare a Bitcoin, această paritate este interpretată ca un semnal puternic de încredere în potențialul strategic al Ethereum.

Diferența-cheie este capacitatea Ethereum de a genera randamente. Prin staking, investitorii instituționali pot obține venituri anuale predictibile, asemănătoare dobânzilor sau dividendelor — un avantaj major pentru fondurile care caută fluxuri constante de numerar, explică Bitget Research.

Dincolo de randament, infrastructura Ethereum stă la baza „smart contracts”, programe automate care permit funcționarea finanțelor descentralizate (DeFi) — de la creditare și tranzacționare, până la tokenizarea activelor tradiționale.

Segmentul Real-World Assets (RWA), care mută pe blockchain active precum obligațiuni, acțiuni sau proprietăți imobiliare, a depășit 24 de miliarde de dolari la începutul lui 2026. Ethereum concentrează aproximativ 60% din această piață, devenind platforma preferată de bănci și fonduri pentru decontarea tranzacțiilor mari.

După lansarea ETF-urilor spot, capitalul instituțional începe să se segmenteze: Bitcoin este tratat tot mai mult ca „aur digital”, în timp ce Ethereum este perceput ca „infrastructură digitală”.

Această maturizare face ca prețul ETH să fie influențat tot mai mult de fundamente proprii: creșterea activității din rețea, oferta cu tendință deflaționistă, interesul instituțional pentru active tokenizate și extinderea soluțiilor Layer-2.

Potrivit analizei Bitget Research, în a doua jumătate a lui 2026 Ethereum ar putea depăși Bitcoin în termeni relativi, prin creșterea raportului ETH/BTC, pe măsură ce o parte din capital se mută de la „depozit de valoare” către active cu utilitate economică directă.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.