Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Bilanț 2017 – Alexandru Cernătescu (Infinit Agency): „Credem că există o posibilitate mare să apară o criză și în România, pentru că mulți clienți și oameni de business ne-au dat diferite avertismente și indicații în această direcție”

„Forbes România“ trage linia anului 2017 în industria de comunicare. Am invitat pentru acest bilanț oameni din agențiile de publicitate, digitale, PR și media. Cine are ceva de spus (relevant) despre anul 2017 să spună acum, până nu-i prea târziu!
alex-cernatescu-1

Alexandru Cernătescu, Group CEO & Co-Founder – Infinit Solutions Agency

Forbes: Care au fost evenimentele importante (plăcute și mai puțin plăcute) din viața agenției dumneavoastră, în anul 2017?

Alexandru Cernătescu: Cel mai important eveniment al acestui an este că Infinit Agency a împlinit 10 ani.

A fost un sentiment incredibil când am realizat asta pentru că au zburat anii cu „viteza online-ului” și parcă ieri eram în apartamentul de două camere din „Titan area, one of the most promising areas în Bucharest” dormind la „birou”, eu în dormitor și în bucătărie cu programatorii, web designerii în balcon, iar Andrei cu echipa de BTL în sufragerie, iar acum suntem în Infinit Tower, în Herăstrău… Când și cum naiba s-a întâmplat? (zâmbește)

Ceva mai concret – ne-am schimbat puțin distribuția de resurse pe tipuri de specializări în speță, am mărit focusul echipei în zona de creație pură, generare de content (mai ales video) și în zona de media buying, planning și performance.

Ne-am și orientat foarte mult în a oferi servicii și proiecte de acest gen cu focus pe account management și campanii „through the line”, de la strategie, creație, producție digitală și clasică până la media inclusiv.

Focusul Infinit este să fie un „accelerator de business la cheie” sau, cum zicea un client de-al nostru, să oferim „de la idee la vânzări”.

Apropo de rearanjări pe teren, „upgrades” și schimbări – vreau să menționez că avem o echipă foarte bună, completă, cu toată experiența și „skill-urile” necesare pentru a livra exact cum ne dorim.

De asemenea, am investit în partea de „tooling”, lucru care ne permite să vizualizam mult mai bine datele alături de clienții noștri și să beneficiem și noi și ei cum trebuie de acestea.

Cum zicea chiar astăzi un client – „cu cât avem mai multe date în timp real și predictibilitate, cu atât investim mai mult în advertising”.

De cele mai multe ori acest „tooling” presupune niște pași spre „digital transformation” în client, în procesele sale și așa mai departe.

Rolul principal al agențiilor este să comunice în exterior, să stabilească legături relevante ale brandurilor cu consumatorii și să creeze „engagement” al brandurilor cu aceștia, în scopul vânzării, dar trebuie să fim conștienți că răspundem din ce în ce mai mult și de ce se întâmplă în organizația brandului/clientului.

Am mai câștigat anul acesta câteva branduri noi cum ar fi Chio, Nutline, Pom-Bar, Arval, Arctic, BMW, Persedon, Areon doar că să menționam câteva.

Un lucru important pentru noi însă este că top 5 clienți ai Infinit, atât din România cât și din afară, ne-au anunțat că rămân cu noi în continuare, iar această este cea mai importantă victorie de fapt.

Evenimente mai puțin plăcute – toată lumea urăște schimbarea și reacționează diferit la ea, unii mai surprinzător ca alții… pe de altă parte definiția vieții în relație cu timpul este însăși schimbarea… deci trebuie să învățam să fim ok cu asta. În rest, „business as usual…”

CITEȘTE BILANȚIL 2017 CU CĂTĂLIN RUSU (RUSU+BORȚUN)

Forbes: Cum caracterizați piața pe care activați în anul 2017? (creșterea/scăderea bugetelor, concurența, pitch-uri, forța de muncă)

Alexandru Cernătescu: Bugetele au crescut dar și pitch-urile sunt din ce în ce mai integrate ca și cerere, adică nu prea mai vor bucăți din proiecte ci vor să aibă o agenție „one stop shop”, care să fie lângă ei pe tot parcursul proiectului și să își poată asumă responsabilitatea corespunzător.

Din fericire clienții au început să caute agenții cu vechime și istorie demonstrată și acest lucru este foarte important pentru noi cât și pentru ei pentru că apetitul pentru risc a scăzut foarte mult în piață, ceea ce este și normal având în vedere că este o piață care deja se maturizează.

BILANȚUL 2017 CU GEORGIANA DRAGOMIR (GRAPEFRUIT)

Forbes: În ce măsură, intențiile și deciziile guvernului în domeniul fiscal și economic au influențat activitatea companiei dvs, în 2017?

Alexandru Cernătescu: Așteptăm încă să vedem pe deplin implementările și, bineînțeles, efectele ca să putem da un răspuns concret aici.

E interesant că la fiecare știre de gen sau schimbare de curs valutar ne sună pe rând clienții de afară și ne întreabă ce se întâmplă în țară și dacă e totul ok prin România.

Există posibilitatea să ne afecteze indirect prin anumite efecte asupra clienților noștri sau furnizorilor, în schimb, dar asta rămâne de văzut.

Ce pot spune 100% e că angajații noștri nu vor fi afectați în nici un fel de nici o măsură, vom face totul că să le fie bine indiferent ce se întâmplă.

VEZI BILANȚUL CU MONA OPRAN (CENTRADE/CHEIL)

Forbes: Credeți că o nouă criză economică ar putea să apară în următorii doi-trei ani, în România? Sunteți pregătit?

Alexandru Cernătescu: Credem că există o posibilitate mare să apară o criză și în România pentru că mulți clienți și oameni de business ne-au dat diferite avertismente și indicații în această direcție.

Suntem atât de pregătiți cât putem să fim în această situație – să nu uităm că la prima criză, Infinit Agency a crescut cu 300% pentru că atunci au început prima oară clienții să pună accentul pe performanță, transparența, măsurabilitate, rezultate clare, impactul marketingului clar în vânzări și așa mai departe, lucru care ni s-a potrivit perfect că și mod de lucru și sistem de valori al agenției.

Credem că, indiferent ce „realitatea economică” va fi în 2018 și după, ne putem adapta destul de repede și, în acest fel, să putem ajuta clienții noștri să treacă prin ea cu cât mai mult succes.

Până la urmă, să nu uităm că un „skill” major pe care trebuie să îl aibă o agenție modernă este adaptabilitatea.

VEZI BILANȚUL CU IMOLA ZOLTAN (MCCANN PR)

Forbes: Care credeți că sunt sectoarele din economie care vor crește în anul 2018, conducând la majorarea investiților publicitare și comunicare?

Alexandru Cernătescu: Credem mult în zona de servicii online, crește constant de la an la an, credem că toate brandurile care au modele de business unde investiția în marketing este direct legată cu performanță (adică investesc dar măsoară exact ce înseamnă acea investiție ca și ROI sau ROAS – return on advertising spending) nu vor fi afectate ca investiție decât de performanța pe care o va livra agenția lor, adică atâta timp cât investești și vinzi concret în urma investiției, de ce ai vrea să scazi bugetul indiferent de ce se întâmplă în jurul tău, nu?

Aceste industrii sunt, în mare, industria auto, pharma, finaciar, real-estate, retail, orice B2B, IT&C, e-commerce și așa mai departe.

De asemenea un trend general interesant este creșterea din ce în ce mai mare a augumentarii digitale a serviciilor și produselor clasice, adică adăugarea de componente digitale ca și parte din produs sau serviciu, cu rol de valoare adăugată pentru consumator.

(12 decembrie 2017, București)

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii