FacebookTwitterLinkedIn

Bianca (stânga) și Isabela (dreapta)

Există povești care cresc în timp, în liniște, dincolo de reflectoare, și care se construiesc prin disciplină, răbdare și încredere. Povești despre copii care își descoperă devreme drumul și au curajul să îl urmeze. Bianca și Isabela Georgescu sunt un astfel de exemplu – două surori gemene pentru care ju-jitsu-ul nu este doar un sport, ci o parte din identitatea lor.

„Suntem Bianca și Isabela Georgescu și ju-jitsu-ul este parte din cine suntem. Avem 17 ani, suntem surori gemene și practicăm acest sport de la vârsta de 6 ani. Privind în urmă, ne dăm seama că parcursul nostru nu vorbește doar despre medalii sau competiții, ci despre disciplină, muncă în echipă și oamenii care au crezut în noi încă de la început.

Suntem eleve în clasa a XI-a la Colegiul Național „Emil Racoviță” din București, membre ale lotului național de ju-jitsu și ne antrenăm la Clubul de Arte Marțiale Budo Seishin. Am crescut împreună pe saltea, ne-am motivat una pe cealaltă și am învățat ce înseamnă performanța adevărată.

Îl însoțeam pe fratele nostru mai mare, Alexandru, la antrenamente. La final, sportivii făceau jocuri și exerciții care ne fascinau. Într-o zi, antrenorul Hanshi Doru Galan ne-a invitat pe saltea. La început a fost o joacă, dar ne-am dat seama rapid că sportul acesta este interesant. Curiozitatea copilăriei s-a transformat într-o pasiune care avea să ne definească.

Foarte repede, ju-jitsu-ul a devenit mai mult decât o activitate de timp liber, s-a transformat într-un mod de viață. Am învățat că nu contează doar talentul, ci constanța, responsabilitatea și respectul pentru muncă. Ne antrenăm sub îndrumarea Shihan Genoveva Dobre și Ionuț Dobre, sub coordonarea lui Hanshi Doru Galan, într-un mediu în care excelența nu este o excepție, ci un standard.

Printre cele mai importante reușite se numără titlurile mondiale obținute în 2023, la Astana, în 2024 la Heraklion și în 2025, la Bangkok, precum și multiple titluri europene, inclusiv în Franța, Cipru și România. Dincolo de medalii, ceea ce ne definește este mentalitatea. Victoriile ne bucură, dar sunt miza noastră, iar înfrângerile, deși dor, ne ajută să creștem. Reușim să îmbinăm sportul de performanță cu școala prin organizare, disciplină și multă muncă.

Drumul nostru nu ar fi fost posibil fără susținerea familiei și fără mentorii care ne-au ghidat pașii. Povestea noastră nu este doar despre sport, ci despre cum un joc din copilărie poate deveni un parcurs de elită atunci când pasiunea întâlnește disciplina și viziunea.

Rezultatele au venit ca o confirmare a muncii

Până acum, am obținut 107 medalii naționale și internaționale, dintre care 4 titluri de campioane mondiale, 4 titluri de campioane europene și 2 titluri de vicecampioane europene, la categoriile Duo și Show. Am concurat și la categorii superioare de vârstă, experiențe care ne-au testat limitele și ne-au ajutat să ne maturizăm sportiv și mental. În decembrie 2025, am fost desemnate sportivele anului de către Federația Română de Arte Marțiale.