FacebookTwitterLinkedIn

Prezentat de Frank-Steffen Walliser, președinte și CEO Bentley, drept un model care stabilește noi repere pentru toate atributele definitorii ale mărcii, Torcal este primul SUV complet electric al constructorului din Crewe, un automobil care definește direcția estetică, tehnologică și filozofică a mărcii Bentley pentru anii care urmează.

Timp de mai bine de un secol, Bentley a construit automobile care au redefinit ideea de lux performant. De la primele modele create de W.O. Bentley până la grand tourerele contemporane care domină autostrăzile Europei, marca britanică a cultivat o formulă rar întâlnită: putere impresionantă livrată fără efort aparent, confort de primă clasă și o atenție obsesivă pentru detaliu. Acum, odată cu lansarea noului Torcal, Bentley deschide un nou capitol al istoriei sale, poate cel mai important din ultimele decenii.

Privit din profil, Torcal transmite instantaneu ideea de autoritate și rafinament. Designerii conduși de Robin Page au evitat tentația de a crea un vehicul futurist în sensul convențional al termenului. În schimb, au preferat să păstreze codurile vizuale care au consacrat Bentley și să le reinterpretze într-o formă contemporană.

Ampatamentul generos, consolele scurte și partea frontală impunătoare creează o siluetă echilibrată, dar puternică. Conceptul de „eleganță verticală”, unul dintre principiile fundamentale ale designului Bentley, este evident în modul în care proporțiile accentuează prezența automobilului. Capota lungă, aproape monumentală, continuă să exprime ideea clasică de forță și prestigiu, chiar și în absența unui motor convențional amplasat sub aceasta.

În partea frontală, semnăturile luminoase și grila cu model diamantat iluminat reinterpretază elemente iconice din istoria mărcii. Influențe subtile ale celebrului Continental T se regăsesc în expresia vizuală a noului SUV, însă tehnologia de iluminare transformă aceste referințe istorice într-o declarație modernă.

Designerii au eliminat aproape complet liniile decorative inutile, preferând suprafețe sculpturale care își schimbă caracterul în funcție de lumină și unghiul din care sunt privite. Aripile spate musculare și habitaclul care se îngustează discret către partea posterioară creează imaginea unei energii aflate în repaus. În interiorul studioului de design, această abordare poartă numele sugestiv de „resting beast” – o bestie care își conservă forța până în momentul în care este chemată la acțiune. Torcal este, de asemenea, primul model care poartă noua emblemă Bentley, redesenată și simplificată, marcând o ruptură simbolică față de trecut și începutul unei noi ere.

Dacă exteriorul vorbește despre progres, habitaclul demonstrează că Bentley nu intenționează să renunțe la ceea ce știe să facă cel mai bine. Arhitectura bordului păstrează tema clasică a „aripilor Bentley”, iar suprafețele ample oferă spațiu generos pentru materiale autentice. Într-o epocă în care multe automobile premium înlocuiesc aproape toate comenzile fizice cu ecrane, Bentley a ales o abordare mai echilibrată. Funcțiile utilizate frecvent rămân controlate prin butoane metalice randalinate și comenzi tactile intuitive amplasate pe consola centrală și pe volan.

Scaunele au fost complet reproiectate și oferă, în configurația standard, reglaje electrice în 16 direcții, încălzire, ventilație, suport lateral ajustabil și o nouă generație de funcții de masaj. Pentru clienții care petrec multe ore la volan, tehnologiile Postural Adjust și Smart Seat Climate modifică permanent distribuția presiunii și temperatura de contact pentru a reduce oboseala pe parcursul călătoriilor lungi. În versiunea Wellness Seat Specification, sistemul de masaj nu se limitează la spate și umeri. Pentru prima dată, funcția acționează și asupra picioarelor, transformând fiecare deplasare într-o experiență apropiată de cea oferită de un lounge exclusivist.

În centrul proiectului Torcal se află o provocare dificilă: cum poate fi păstrată personalitatea unui Bentley într-o eră electrică? Răspunsul inginerilor a fost simplu: performanța trebuie să rămână impresionantă, dar să nu devină agresivă. Versiunea de vârf Torcal S dezvoltă până la 888 CP și un cuplu uriaș de 1.350 Nm, cea mai mare valoare oferită vreodată de un Bentley de serie. Sprintul de la 0 la 100 km/h este realizat în doar 2,9 secunde, iar viteza maximă ajunge la 260 km/h. Chiar și modelul standard livrează 821 CP și 1.194 Nm, cifre care cu doar câțiva ani în urmă ar fi fost rezervate supercarurilor exotice.

Performanțele sunt obținute prin intermediul a două motoare sincrone cu magneți permanenți, unul pe fiecare punte. Sistemul funcționează la 800 V și este alimentat de o baterie litiu-ion cu 192 de celule și o capacitate netă de 113 kWh. Bentley promite o autonomie de până la 600 km, o valoare care transformă Torcal într-un adevărat grand tourer electric, capabil să traverseze continente fără compromisuri majore. La stații ultrarapide de 400 kW, bateria se poate încărca de la 10% la 80% în mai puțin de 20 de minute. Mai impresionant este faptul că doar șapte minute de încărcare pot adăuga aproximativ 161 km de autonomie.

Bentley a investit masiv în dezvoltarea șasiului pentru a se asigura că masa considerabilă asociată unui SUV electric nu afectează experiența de condus. Pentru prima dată în istoria mărcii, un model beneficiază de suspensie complet activă. Fiecare amortizor poate fi controlat individual și în timp real, reacționând instantaneu la schimbările de suprafață și la comenzile șoferului. În combinație cu amortizoarele adaptive cu două supape, sistemul promite celebra senzație de „covor fermecat” asociată automobilelor Bentley.

Direcția integrală standard contribuie la agilitate surprinzătoare pentru un automobil de cinci metri lungime. Roțile spate pot vira cu până la cinci grade, reducând diametrul de bracaj la doar 11,1 metri, o valoare remarcabilă pentru un SUV de asemenea dimensiuni.

Clienții care doresc performanțe dinamice maxime pot opta pentru sistemul de frânare Carbon Silicon Carbide, cu discuri frontale de 440 mm, aflate printre cele mai mari disponibile pe un automobil de serie la nivel mondial.

Poate cea mai interesantă inovație introdusă de Torcal este ideea că luxul modern nu înseamnă doar materiale scumpe sau performanțe impresionante, ci și adaptarea întregii experiențe la dispoziția ocupanților. Cele patru moduri Experience merg dincolo de tradiționalele setări Sport sau Comfort. Bentley Mode reprezintă interpretarea pură a filozofiei mărcii, echilibrând rafinamentul și implicarea șoferului. Comfort Mode reduce la minimum elementele care pot distrage atenția și poate transforma habitaclul într-un spațiu de „digital detox”.

Sport Mode intensifică feedback-ul vizual și auditiv, accentuând caracterul dinamic al automobilului, în timp ce Refresh Mode optimizează iluminarea și circulația aerului pentru a crea o atmosferă revigorantă. Sistemul recunoaște automat șoferul prin tehnologie de identificare facială și încarcă setările personale, de la poziția scaunului până la preferințele sistemelor de asistență. Head-up display-ul cu realitate augmentată proiectează informațiile direct în câmpul vizual, reducând necesitatea de a privi ecranele centrale.

Una dintre cele mai delicate provocări pentru orice constructor de automobile electrice este pierderea identității sonore. Bentley a refuzat să copieze artificial sunetul unui motor termic. În locul unei simulări digitale, a creat Bentley Dynamic Symphony, o compoziție originală construită pornind de la ritmurile caracteristice unui V8 Bentley și interpretată cu instrumente reale precum tobe, violă și chitară bas. Rezultatul nu este o imitație, ci o nouă formă de dialog între șofer și automobil. Sunetul evoluează în funcție de solicitarea de cuplu și de viteza de deplasare, oferind feedback auditiv autentic și contribuind la senzația de control. Detaliile merg și mai departe. Semnalizatoarele reproduc sunetul unui ciocan care lovește pielea în atelierul de tapițerie Bentley, iar notificările sistemului multimedia folosesc rezonanța unui pahar din cristal. Sistemul Naim opțional de 1.780 W și 28 de difuzoare integrează tehnologie Dolby Atmos 7.1, difuzoare în tetiere și elemente haptice încorporate în scaune.

Torcal introduce prima țesătură auto realizată integral din lână Merinos certificată „Responsible Wool Standard”, dezvoltată împreună cu istoricul producător britanic Fox Brothers. Materialul oferă căldură și rafinament comparabile cu cele întâlnite în moda de lux, păstrând în același timp rezistența necesară utilizării zilnice. Noul finisaj Ombré Walnut by Mulliner transformă resturile de lemn de nuc și hârtia artizanală reciclată într-un decor spectaculos format din până la 1.000 de straturi suprapuse. Rezultatul este o interpretare contemporană a tradiționalului furnir Bentley, cu tranziții subtile între nuanțe de negru și tonuri fumurii. Alături de acestea, finisajul Sunburst Aluminium by Mulliner readuce în actualitate eleganța panourilor metalice clasice, reinterpretate prin tehnici moderne de periere și prelucrare.