FacebookTwitterLinkedIn

BCR Pensii a introdus o funcționalitate prin care participanții la alte fonduri de pensii facultative pot solicita online transferul activelor acumulate către Fondul de Pensii Facultative BCR PLUS. Procedura se desfășoară integral online, iar pentru completarea documentelor este necesar actul de identitate și utilizarea unei semnături electronice calificate.

Solicitarea poate fi făcută de pe telefon, tabletă sau computer, prin intermediul platformei BCR Pensii. Potrivit companiei, completarea documentației durează câteva minute.

Noua opțiune vine după ce digitalizarea a devenit principalul canal de aderare la BCR PLUS. În primul semestru din 2026, 98% dintre participanții noi la fond au aderat online, în timp ce numărul adeziunilor a fost cu 13% mai mare decât în aceeași perioadă din 2025. La jumătatea anului, BCR PLUS avea peste 185.000 de participanți.

„Faptul că 98% dintre noii participanți BCR PLUS au aderat digital ne arată cum vor oamenii să interacționeze cu pensia lor privată: ușor, direct și cu acces la propriile informații. Transferul online este următorul pas, iar participanții pot solicita acum transferul activelor de Pilon 3 către BCR PLUS fără drumuri și documente pe suport fizic”, a declarat Cristian Pascu, CEO BCR Pensii.

BCR Pensii oferă în prezent mai multe operațiuni care pot fi realizate online în cazul pensiilor private. Aderarea la Pilonul 2 și Pilonul 3 poate fi făcută digital, inclusiv prin aplicația George, iar participanții pot verifica informații precum valoarea activelor acumulate și contribuția lunară atât în platforma 24Pensie, cât și în George.

Pentru Pilonul 3, participanții pot solicita online și plata activelor acumulate după împlinirea vârstei de 60 de ani. Tot prin George poate fi modificată valoarea contribuției la pensia facultativă.

În ceea ce privește transferurile, compania oferă proceduri online atât pentru Pilonul 2, cât și pentru Pilonul 3, noua funcționalitate permițând transferul activelor dintr-un alt fond de pensii facultative către BCR PLUS.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.