FacebookTwitterLinkedIn

Soluția de plată online „Click to Pay”, dezvoltată de Mastercard, este integrată acum direct în aplicația de digital banking – George.

Noua opțiune le permite clienților – persoane fizice și juridice (micro) – să plătească online mai rapid și mai sigur, fără a mai introduce manual datele cardului. Serviciul este disponibil începând de astăzi și poate fi activat din meniul aferent cardului Mastercard, în aplicația George.

„Click to Pay înseamnă banking fără griji și fără efort, perfect integrat în viața de zi cu zi”, a declarat Florin Pintilie, Șef Departament Dezvoltare Produse Carduri, BCR.

Soluția este valabilă pentru toți clienții care dețin un card Mastercard activ emis de BCR (debit sau credit, în lei sau valută) și care au înregistrat un număr de telefon și o adresă de e-mail valide. După activare, cardul poate fi utilizat la comercianții online care acceptă metoda „Click to Pay”, iar utilizatorii au la dispoziție o zonă dedicată de administrare în aplicație.

„Această implementare reflectă angajamentul nostru comun pentru inovație, securitate și îmbunătățirea experienței plăților digitale”, a precizat Ștefan Toderiță, Head of Sales, Mastercard România.

Integrarea face parte din strategia BCR de digitalizare și modernizare a serviciilor financiare, în parteneriat cu liderii globali din industrie.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.