O descoperire arheologică din regiunea poloneză Wielkopolska vine să conteste narațiunea istorică tradițională. Reușita, confirmată de Arheologii de la Universitatea Adam Mickiewicz, a scos la iveală structuri, despre care se presupune că au peste 5.500 de ani, cu aproape un mileniu mai vechi decât faimoasele piramide egiptene din Giza.
Într-o pădure liniștită din vestul Poloniei, la mii de kilometri distanță de deșertul african, un extraordinar vestigiu a răsărit să dezvaluie o nouă imagine a trecutului european: două morminte megalitice. Descoperirea din satul Wysock, aflat în Parcul Natural Dezydery Chłapowski, a fost făcută publică de autoritățile locale ale parcului pe rețelele sociale.
Situl, ascuns în inima pădurii, adapostea sub stratul de iarba o adevărată minune a epocii neolitice. Realizate din pietre uriașe care cântaresc aproximativ 10 tone, construcțiile cu o lungime de până la 200 de metri și înalte de 4 metri sunt impresionante nu doar prin dimensiuni, ci și prin rafinamentul cu care au fost executate. Pietrele, transportate prin metode încă necunoscute pe distanțe lungi (se presupune cu sănii și buturugi), au fost aliniate cu grijă, alcătuind monumente prea sofisticate pentru vremurile de atunci, construite cu metode inginerești „avansate”.

Chiar dacă au fost ridicate cu unelte rudimentare, mormintele exprimă triumful ingeniozității umane într-o epocă în care metalul era încă necunoscut. Atribuite culturii Paharului cu Pâlnie (Funnelbeaker), una dintre cele mai enigmatice culturi ale Europei neolitice, aceste morminte trapezoidale sunt cunoscute acum sub numele de „piramidele poloneze”. La fel ca surorile egiptene, Piramidele Poloneze sunt încărcate de mister și știință.
Aranjarea lor în raport cu punctele cardinale, cu o remarcabilă precizie, sugerează o cunoaștere avansată a mișcărilor cerești și o dimensiune ritualică puternică. Arheologii implicați în proiect au declarat că „această orientare nu este întâmplătoare, ea reflectă un sistem de credințe în care cerul și moartea erau strâns legate”. În interiorul construcțiilor, cercetătorii se așteaptă să găsească morminte individuale, cu trupuri așezate pe spate, picioarele orientate spre răsărit, ca un simbol al renașterii sau al trecerii spre o altă lume. Ofrandele funerare descoperite până acum – vase ceramice, topoare de piatră și recipiente care ar fi putut fi folosite în ritualuri cu opiu – întăresc ipoteza unui ceremonial complex, rezervat elitelor spirituale ale comunității.

Mormintele descoperite pun astfel sub semnul întrebării cultura Funnelbeaker, considerată una egalitară. Ele sugerează existența unor figuri de autoritate aparte, nu regi sau războinici, ci oameni spirituali care intermediau legătura dintre comunitate și forțele naturii – cel mai probabil șamani, lideri spirituali sau persoane cu statut special în comunitate.
Datate în mileniul a IV-lea î.e.n, cu sute de ani înainte ca primele pietre să fie ridicate la Stonehenge, structurile descoperite în Polonia au devenit unele dintre cele mai vechi construcții megalitice europene. Protejate de învelișul natural al pădurii ele au rezistat eroziunii și distrugerii, oferind un excepțional și valoros arc peste timp către trecutul îndepărtat al continentului, o lume unde poveștile au rămas scrise în piatră, formă și orientare astrală.
TEXT: Radu Dumitrache