Încă un ceas all black (observăm că această modă nu moare și ne pare foarte bine) este modelul aniversar Bell & Ross care marchează zece ani de existență a brandului, căruia îi urăm cât mai mulți pe această cale. Pentru a marca această cifră rotundă, Bell & Ross a ales să relanseze modelul original, cel de la care a început totul – BR 01, sub numele BR 01 Anniversary Watch. Originalul este redat cât mai fidel, însă cu ajutorul celor mai avansate tehnici și materiale disponibile în prezent. Carcasa e o frumusețe: mare (46mm), agresivă, pătrată, te privește în ochi fără să se scuze pentru formă sau dimensiuni sau negrul omniprezent. E realizată din ceramică mată, iar capacul este din oțel, inscripționat cu “10th Anniversary”. Cadranul e și el negru, poartă aceeași inscripție, iar acele și indicatorii orari sunt tratați cu Superluminova. Calibrul BR-CAL.302 este automatic, iar cureaua este din cauciuc și un material sintetic ultra-rezistent. Un ceas de la un brand tânăr care a reușit să se impună în doar un deceniu.