Numărul ambalajelor cu sigla SGR returnate de pe piaţă, la data de 1 septembrie 2024, a fost de aproximativ 1,87 de miliarde, echivalentul unei cantităţi de 307.713 tone, conform Barometrului RetuRO.
Raportul publicat de către administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR) arată că, din totalul celor 1,87 miliarde de ambalaje colectate prin reţeaua specializată, 1,059 miliarde de bucăţi au fost recipiente din plastic, 455,6 milioane ambalaje din metal şi aproape 354,2 milioane ambalaje din sticlă, informează Agerpres.
Ca pondere procentuală, la 1 septembrie, situaţia se prezenta după cum urmează: plastic – rată de returnare de 45,6%, metal – rată de 43,78% şi sticlă, 42,34%.
De la începutul acestui an şi până la începutul lunii septembrie au fost puse pe piaţă peste 4,2 miliarde de ambalaje, din care 2,323 miliarde de plastic, 1,040 miliarde din metal şi aproape 836,55 de milioane din sticlă.
Raportul RetuRO relevă, totodată, că, în cursul acestui an, până în prezent, au fost predate spre reciclare 997,6 milioane de ambalaje din plastic, 325,22 milioane de recipiente din metal, precum şi 278,425 milioane de deşeuri din sticlă, cu inscripţia SGR.
RetuRO Sistem Garanţie Returnare este o companie ce funcţionează pe principiul not for profit – ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.