Banca Rusiei a majorat vineri dobânda de politică monetară cu 200 de puncte de bază, până la 21%, cel mai ridicat nivel de după luna februarie 2003, în încercarea de a ţine sub control o inflaţie ridicată.
Potrivit Reuters, Banca Rusiei a informat că inflaţia ajustată sezonier a urcat la 9,8% în luna septembrie, de la 7,5% în luna august şi că aşteptările inflaţioniste ale populaţiei au atins cel mai ridicat nivel de la începutul anului.
“Pe termen mediu, balanţa riscurilor inflaţioniste rămâne orientată în mod semnificativ în sus”, a informat instituţia monetară. “Banca Rusiei lasă deschisă posibilitatea unei noi majorări a dobânzii de politică monetară la următoarea reuniune”, se mai arată în comunicatul de presă citat de Reuters și Agerpres.
Decizia de vineri a oficialilor de la Banca Rusiei i-a luat prin suprindere pe analişti, care mizau pe o majorare cu 100 de puncte de bază. Însă decizia băncii centrale ia în calcul proiectul de buget pe 2025, care este considerat unul inflaţionist în condiţiile în care prevedere majorarea cheltuielilor militare şi un deficit peste aşteptări de 1,7% din PIB în acest an.
În urma deciziei de vineri, dobânda de referinţă în Rusia a urcat la cel mai ridicat nivel de după luna februarie 2023, când dobânda de refinanţare a fost redusă de la 21%, până la 18%, şi de atunci încoace nu a trecut niciodată pragul de 20%.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.