FacebookTwitterLinkedIn

Preşedintele Băncii Mondiale (BM), Ajay Banga, a prezentat vineri o serie de planuri de extindere a creditării pentru următorul deceniu, până la 157 miliarde de dolari, pentru a include schimbările climatice şi alte crize mondiale.

„Analizăm dacă putem reduce dobânzile pentru a stimula renunţarea la cărbune, ca parte a tranziţiei energetice”, a declarat Banga, cu prilejul reuniunilor anuale ale Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional din Maroc, relatează Reuters.

Aceasta a fost prima intervenţie majoră după preluarea funcţiei, în 2 iunie, de către fostul şef al MasterCard.

Totodată, BM ar putea acorda credite cu scadenţa la 35-40 de ani pentru investiţii în capital uman. Instituția caută alte metode pentru a majora asistenţa financiară pentru tranziţia energetică a ţărilor care folosesc atât programele destinate ţărilor cu venituri medii, cât şi fondurile pentru statele cu venituri scăzute.

Banga a fost însărcinat cu revizuirea modelului de afaceri al BM în vederea combaterii schimbărilor climatice, pandemiilor, insecurităţii alimentare şi alte crize.