FacebookTwitterLinkedIn

Banca Mondială se află în discuţii avansate cu privire la o potenţială dublare a expunerii sale pe Turcia, până la 35 de miliarde de dolari. Această extindere va ajuta la stabilizarea celei mai mari economii din Orientul Mijlociu care nu se bazează pe veniturile din petrol.

Discuţiile includ o promisiune a Băncii Mondiale de a aloca până la 18 miliarde de dolari pentru proiecte care vor fi derulate în Turcia în următorii trei ani, pe lângă programele existente care au o valoare de peste 17 miliarde de dolari, au precizat surse care au dorit să îşi păstreze anonimatul, pentru Bloomberg, informează Agerpres.

Finanţarea Băncii Mondiale ar urma să includă atât împrumuturi directe către guvernul Turciei cât şi sprijin pentru sectorul privat.

Un eventual acord cu Banca Mondială ar reprezenta un vot de încredere pentru noua conducere economică din Turcia, care este formată din ministrul de Finanţe, Mehmet Simsek, şi guvernatorul Băncii Centrale, Hafize Gaye Erkan.

Banca Mondială estimează ca două treimi din cele 18 miliarde de dolari să meargă spre sectorul privat din Turcia via investiţii directe şi garanţii. O parte din fonduri vor fi utilizate pentru a oferi garanţii pe termen scurt şi finanţare pentru schimburi comerciale, pentru a-i sprijini pe exportatorii turci.