Vestitul palat al Reginei Maria a fost nucleu care a coagulat întreg fenomenul cultural care a fost Școala de pictură de la Balcic, întărind statutul de reper cultural al edificiului.
În preajma aniversării a 100 de ani de când a început construcția palatului de la Balcic, doi colecționari și galeriști din București, Alexandru Rădulescu (Galeriile de artă A. Rădulescu) și Mircea-Eduard Uzunov (Galeria de artă Rotenberg-Uzunov), organizează o expoziție care readuce pe simezele Balcicului unele dintre cele mai prestigioase nume care i-au adus faima de astăzi.
Într-o colaborare cu un număr select de colecționari privați – care au împrumutat lucrări din colecțiile lor pentru această expoziție-eveniment, la Balcic vor ajunge lucrări de pictură și sculptură, precum și fotografii și documente care ilustrează lumea „Orașului Alb” în perioada dintre cele Două Războaie Mondiale, cu peisajul său unic și cu personajele care o animau la vremea aceea.
Orice discurs despre arta românească subliniază, în mod necesar, probabil cea mai glorioasă perioadă a ei, moment istoric și loc salutar unde artiști, arhitecți, muzicieni, scriitori, fețe regale și întreaga elită socială și politică europeană s-au adunat în jurul Reginei Maria a României.
Cucerită de farmecul atemporal și de atmosfera Balcicului, Regina a dispus construirea „Cuibului liniștit”, așa cum a rămas palatul pentru posteritate. În jurul lui s-a dezvoltat un întreg complex, din care se distinge Stella Maris, capela în care a Regina a vrut să-i fie păstrată inima după moarte, din dragoste eternă pentru Balcic.
Devenit repede adevărat loc de pelerinaj estival pentru pictori, datorită peisajului marin unic și comunității primitoare, formate din tătarii din satele din jur, Balcicul a văzut o efervescență creatoare fără precedent în anii 1913-1940. Locul și-a căpătat pe bună dreptate numele de „Școala de la Balcic” datorită calităților care uneau arta creată aici: fascinația pentru oraș și împrejurimile acestuia, inspirația izvorâtă din comuniune între stâncile albe ale „Coastei de Argint” și marea albastră, peisajul cu accente mediteraneene, pentru care pictorii erau deseori nevoiți să călătorească în Franța sau Italia.
Locuitorii regiunii, mai ales tătarii, au servit drept modele pictorilor. Figuri recurente de bărbați, femei și copii au fost imortalizate astfel în arta românească modernă. Nu în ultimul rând, atmosfera creată de boema artistică românească la Balcic, în special în cafenelele cu specific turcesc ale locului, a avut o contribuție importantă la conturarea Școlii de la Balcic, surprins în publicistica vremii și în corespondența celor care au frecventat-o.
Începând cu vernisajul din 16 iulie (orele 18) și până pe 28 iulie 2024, timp de aproape două săptămâni, picturi de Jean Al. Steriadi, Nicolae Dărăscu, Eustațiu Stoenescu, Iosif Iser, Theodor Pallady, Lucian Grigorescu, Dan Ialomițeanu și Gheorghe Ionescu-Doru – între alții – vor reconstitui pentru iubitorii de artă, pe simezele palatului din Balcic, atmosfera acestui loc de referință din istoria artei românești. Li se alătură două opere, o pictură și o sculptură, datorate cuplului artistic care și-a construit o reședință la Balcic, în vila alăturată palatului: Cecilia Cuțescu-Storck și Frederic Storck.
Fotografii de epocă ale Reginei Maria în toate etapele vieții sale, inclusiv o invitație la botezul său și un portret realizat de Eustațiu Stoenescu (și însoțit de o reproducere fotografică de epocă), precum și o acuarelă realizată de însăși Maiestatea Sa (o valoroasă acuarelistă pasionată de flori), întregesc imaginea lumii care a făcut din Balciul interbelic o destinație culturală important și un important centru artistic pe scena europeană în primele patru decenii ale secolului XX.