Adrian Gociu este avocat în cadrul Baroului Timiș și fondator al casei de avocatură Gociu & Asociații, unde ocupă funcția de Managing Partner. Originar din Timișoara, el are peste 16 ani de experiență profesională și este specializat în drept corporativ, fiscal, proprietate intelectuală și dreptul asigurărilor. Cabinetul său oferă consultanță juridică atât în România, cât și în jurisdicții internaționale precum Emiratele Arabe Unite și Uniunea Europeană. Recent, acesta a tipărit o carte dedicată antreprenorilor, un ghid pe înțelesul oricui îți dorește să pornească cu dreptul în business și să țină calea dreaptă către succes.
Ce ne puteți spune despre dumneavoastră, cum ați ales această carieră?
Mai degrabă aș spune că această carieră m-a ales pe mine. În familie sau în cercul apropiat nu exista niciun background juridic, iar după un liceu cu profil uman, drumul către drept a apărut ca o opțiune firească, aproape naturală. Totuși, adevărata conștientizare a venit mai târziu, după finalizarea facultății, când am realizat că avocatura nu este doar o profesie, ci o vocație. Fără niciun avertisment prealabil, mi-am dat seama că aceasta este chemarea mea – o carieră care m-a modelat și pe care, la rândul meu, am modelat-o prin fiecare experiență și proiect în care m-am implicat.
Cum vi se pare că a evoluat domeniul în care activați în ultimii 25 de ani?
Douăzeci și cinci de ani înseamnă mult, iar evoluția avocaturii este direct proporțională cu transformările prin care a trecut societatea. Dacă acum un sfert de secol procesele se desfășurau sub îndrumarea unor coduri vechi și într-un cadru mult mai rigid, astăzi vorbim despre avocatul european, conectat la realități globale și obligat să învețe permanent, inclusiv cum să utilizeze instrumente precum inteligența artificială. Avocații de atunci erau, fără îndoială, foarte buni, însă nu aveau la dispoziție resursele pe care le avem astăzi – fie că vorbim de tehnologie, fie că vorbim de un cadru legislativ mai adaptat realităților economice și sociale actuale. Diferența nu constă doar în competențe, ci și în accesul la informație și în modul în care profesia a devenit din ce în ce mai interconectată la nivel internațional. Astăzi, avocatul nu mai este doar un profesionist al litigiilor, ci un partener strategic, capabil să gândească soluții transfrontaliere și să gestioneze riscuri într-o lume mult mai complexă decât cea de acum două decenii și jumătate.
Ce anume v-a îndrumat către specializările pe care le practicați – le vom lua pe rând: proprietate intelectuală, corporate/M&A, structuri internaționale de business și energie?
La începutul carierei mele, neavând un background juridic în familie, nu am pornit cu o specializare prestabilită. Am experimentat aproape toate domeniile – de la civil și penal, la dreptul muncii sau contencios administrativ. A fost o etapă necesară pentru a înțelege întreg tabloul profesiei, dar în timp am început să renunț conștient la ceea ce nu mă reprezenta și să investesc în ariile unde pasiunea și viziunea mea se întâlneau. Așa am ajuns la ceea ce astăzi numim specializări – proprietate intelectuală, corporate & M&A, structuri internaționale de business și energie. Pentru mine însă, toate acestea nu sunt insule separate, ci părți ale aceluiași ocean: arhitectura juridică a businessului. Mă preocupă să creez structuri solide, reziliente și bancarizabile, care să reziste timpului și contextelor globale. În proprietate intelectuală am descoperit valoarea inestimabilă a ideilor și brandurilor, în corporate și M&A – arta negocierii și a creșterii strategice, în structurile internaționale – complexitatea și frumusețea navigării între jurisdicții, iar în energie – impactul real pe care un cadru juridic bine construit îl poate avea asupra viitorului unei industrii și al unei societăți. Toate converg către aceeași misiune: să fiu arhitectul juridic al unor structuri care nu doar să existe, ci să conteze.
Cum vedeți evoluția protecției proprietății intelectuale în era digitală și a inteligenței artificiale? Ce provocări juridice apar în acest context?
În ultimii ani, preocuparea majoră a comunității internaționale de experți în proprietate intelectuală s-a concentrat pe impactul inteligenței artificiale. În 2025 am participat la două conferințe internaționale dedicate acestui subiect, una în China și una în Statele Unite, și pot spune fără rezerve că este provocarea numărul unu a domeniului la nivel global.
Există deja o realitate incontestabilă: multe dintre modelele de inteligență artificială au fost construite prin utilizarea – uneori fără consimțământ – a unor opere protejate de drepturi de autor, iar mulți dintre autori nici nu știu că munca lor a fost folosită. De aici apare prima dilemă: cum putem echilibra progresul tehnologic cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală?
Pe de altă parte, discuția se complică și mai mult atunci când privim spre rezultatele generate de AI. În Europa există o tendință de a explora forme noi de protecție, în timp ce abordarea americană rămâne mai tranșantă: ceea ce este creat exclusiv de o mașină nu poate fi protejat. Totuși, chiar și acolo se admite o nuanță esențială – dacă există o contribuție umană semnificativă, atunci se deschide calea către protecție juridică.
Acest „dacă” va alimenta dezbaterile din anii următori. Personal, cred că este inevitabil ca produsele rezultate cu ajutorul inteligenței artificiale să ajungă să fie recunoscute ca opere protejate, cu condiția identificării și recunoașterii rolului creatorului uman. În fond, tehnologia, oricât de sofisticată ar fi, rămâne doar un instrument – cheia este și va fi întotdeauna aportul de viziune și intenție al omului din spatele ei.
În ce măsură legislația românească este aliniată cu standardele internaționale privind drepturile de autor?
Legislația românească, deși perfectibilă, este în esență aliniată cu standardele internaționale privind protecția drepturilor de autor. România face parte din principalele convenții și tratate internaționale în domeniu, ceea ce creează un cadru de protecție comparabil cu cel existent în alte jurisdicții europene.
Provocarea reală nu se regăsește atât în textul legii, cât în aplicarea și adaptarea ei la noile realități tehnologice. În special în contextul inteligenței artificiale, dificultatea majoră este probațiunea: AI nu va genera niciodată un output care să încalce în mod evident și direct un drept de autor, ci va produce rezultate derivate, greu de încadrat și de dovedit. Aceeași discuție se extinde și asupra codului-sursă realizat de AI, unde delimitarea între ceea ce este original, ceea ce este derivat și ceea ce este preluat rămâne o zonă gri.
În opinia mea, legislația românească – la fel ca cea europeană – va fi nevoită să evolueze rapid, nu doar pentru a ține pasul cu standardele internaționale, ci și pentru a răspunde acestor provocări tehnologice care redefinesc însăși esența proprietății intelectuale.
Ce sfaturi aveți pentru antreprenorii creativi care își transformă ideile în produse comerciale?
Antreprenoriatul nu se reduce la o idee creativă transformată într-un produs – este un drum mult mai complex. Din prima zi, provocările vor fi mai numeroase decât soluțiile, iar răspunsurile nu sunt niciodată simple. Primul pas este protecția ideii: fie că vorbim de o marcă, un secret comercial sau un patent, fundația oricărui business creativ este să-ți securizezi drepturile de proprietate intelectuală. De aici începe totul.
Al doilea pas este partea juridică și fiscală. Recomand antreprenorilor să nu facă niciun compromis: conformitatea juridică și fiscală trebuie să fie principii de bază, nu opțiuni. O afacere solidă nu se clădește doar pe inspirație, ci pe structuri clare, pe respectarea regulilor și pe capacitatea de a integra creativitatea într-un cadru legal și financiar sănătos. În cele din urmă, le-aș spune antreprenorilor creativi că adevărata inovație nu înseamnă doar să creezi ceva nou, ci să construiești ceva care rezistă.
Ați abordat acest subiect și în cartea pe care ați scris-o recent; spuneți-ne mai multe despre acest proiect.
Așa este, am publicat recent prima mea carte – „Ce nu-ți spune niciodată avocatul tău (deși ar trebui)”. Este un proiect pe care îl consider mai mult decât o simplă carte juridică: este un ghid practic și onest pentru antreprenori și profesioniști care își construiesc o afacere și vor să evite greșelile costisitoare.
Am ales un stil accesibil, cu povești reale și exemple concrete, pentru că îmi doresc ca oricine o citește – fie că e la început de drum sau administrează deja o companie matură – să găsească lecții aplicabile imediat. Nu este o carte tehnică, ci una care vorbește direct despre vulnerabilități, despre riscurile ignorate și despre soluții practice pentru a construi o afacere care să reziste în timp.
În paginile ei am adunat experiența ultimilor ani de avocatură, cu bune și cu rele, dar mai ales cu acele momente în care am văzut ce se întâmplă atunci când regulile nu sunt respectate. Este, în același timp, o carte de avertisment și o carte de inspirație: avertisment pentru cei care cred că regulile sunt opționale și inspirație pentru cei care vor să construiască structuri solide, indiferent de domeniul lor.
Vă ocupați și de fuziuni și achiziții: ce tendințe observați în piața de M&A din România în ultimii ani?
Piața de fuziuni și achiziții din România se află pe un trend constant ascendent, susținut de două realități: pe de o parte, creșterea volumului afacerilor românești, iar pe de altă parte, conștientizarea tot mai mare a ipotezei vânzării businessului.
Tot mai mulți antreprenori, chiar dacă nu intenționează să vândă pe termen scurt, își pregătesc companiile ca și cum acest moment ar putea veni oricând. De aici derivă acțiuni esențiale precum: auditarea permanentă, calcularea și optimizarea EBITDA, evitarea tranzacțiilor vulnerabile și consolidarea structurii juridice și fiscale. Toate aceste demersuri duc la creșterea reală a valorii companiei și la transformarea ei într-un business vandabil într-un mod ordonat și profesionist.
Personal, apreciez și susțin antreprenorii care gândesc fiecare pas ca și cum ar urma să vândă afacerea mâine. Este, de fapt, unul dintre cele mai profesioniste moduri de a conduce un business – pentru că pregătirea pentru exit înseamnă, în realitate, pregătirea pentru performanță.
Am aflat despre dvs. că v-ați transformat pasiunea pentru artă într-un proiect de business. Cum a apărut această idee?
Așa este, de câțiva ani sunt implicat într-un proiect de suflet: împreună cu artistul și prietenul meu Eduard Locota am pus bazele Locontemporary.com. Ideea s-a născut simplu și natural, pe malul mării, în timpul unei vacanțe – așa cum, de altfel, apar multe dintre ideile bune.
De la acel moment, proiectul a crescut organic, iar astăzi avem o rețea de artiști și colaborări internaționale. Ne-am concentrat pe o nișă specială – arta funcțională – lucrări care sunt în același timp opere de artă și piese de design. Este un domeniu care cere multă creativitate, autenticitate și o atenție deosebită la detaliu.
Ceea ce mă motivează aici este faptul că aceste creații ajung în colecțiile unor persoane cu adevărat pasionate de artă, oameni care văd dincolo de obiect și se conectează cu ideea și emoția pe care ea o transmite. Faptul că majoritatea clienților noștri sunt HNWI și colecționari din top 500 confirmă nu doar calitatea proiectului, ci și frumusețea de a aduce împreună talentul și viziunea într-o formă care inspiră.
Cum se îmbină viziunea artistică cu rigoarea juridică într-un proiect precum Locontemporary?
Locontemporary.com este, în esență, un business, iar viziunea artistică, oricât de valoroasă ar fi, nu este suficientă de una singură. Principiile pe care le-am enunțat și în cartea mea – despre protecție, structură și sustenabilitate – sunt aplicate și aici, în cadrul galeriei. În acest fel, îmbinăm arta cu regulile businessului într-un mod coerent și durabil.
Cred cu tărie că rigoarea juridică nu limitează creativitatea, ci dimpotrivă: o securizează și îi oferă libertatea de a se dezvolta. Atunci când o idee artistică este protejată corect, ea are șansa de a crește, de a circula internațional și de a-și găsi locul într-un context mult mai mare. În acest sens, juridicul nu este o frână, ci o infrastructură invizibilă care face posibilă expansiunea creativității.
Dacă tot am vorbit despre proprietate intelectuală, ce provocări juridice ați întâmpinat în protejarea creațiilor artistice în colaborarea cu Eduard Locota?
Am dezbătut mult acest subiect, pentru că în artă nu există o soluție universală. În cazul pieselor unicat, decizia noastră a fost să nu înregistrăm drepturi de proprietate intelectuală în mod clasic, tocmai prin prisma unicității produselor. Este adevărat că am avut parte de tentative de copiere – inclusiv din partea unei companii chineze care ne-a prezentat propriile „replici” – dar nivelul și calitatea acestora nu se pot compara cu procesul de creație al artistului, care dă naștere unei piese unice și irepetabile.
Protecția devine însă absolut necesară atunci când vorbim de colecții de serie, unde există un proces automatizat sau semi-automatizat. La acest tip de proiecte lucrăm deja, iar primul pas, odată finalizate, va fi înregistrarea și protejarea proprietății intelectuale.
Din experiența mea, cel mai important aspect în această materie nu este înregistrarea în sine, ci managementul portofoliului de drepturi. Acesta trebuie construit pe baza unei strategii clare, care pune accent pe calitate, nu pe cantitate. Nu are sens să protejezi tot și oricum, ci doar ceea ce contează cu adevărat pentru identitatea și valoarea businessului artistic.
Să vorbim, în încheiere, și despre podcastul pe care îl realizați. Ce anume a stat la baza acestui proiect și care sunt obiectivele?
Da, am început un podcast cu un scop eminamente educativ, dar într-un context cu totul diferit: este un podcast juridic care nu vorbește doar despre legi, ci mai ales despre business, despre riscuri și despre structuri care pot schimba destine antreprenoriale.
Pasiunea mea pentru aviație m-a condus către obținerea licenței de pilot, iar dorința de a contribui la educarea antreprenorilor m-a determinat să îmbin aceste două universuri aparent paralele. Așa a luat naștere Legal Takeoff – un podcast în care aviația întâlnește legislația, iar lecțiile de business se transmit prin metaforele zborului.
Pentru mine, fiecare episod este un decolaj simbolic: ridici privirea, îți asumi riscul, dar ai nevoie de structură, de reguli și de o strategie clară ca să ajungi la destinație. Exact ca în business, și exact ca în viață. Obiectivul meu nu este doar să transmit informații juridice, ci să inspir o nouă generație de antreprenori să-și construiască visurile pe structuri solide, fără să uite însă să privească mereu spre cer.
Fiindcă, fie că ești în zbor sau în business, nu legile gravitației te definesc, ci curajul de a decola.