FacebookTwitterLinkedIn

Avis, unul dintre furnizorii globali de mobilitate, și-a extins liniile de business cu un nou serviciu dedicat companiilor din România – Electric For Business, prin care pune la dispoziția clienților corporate o flotă de autoturisme electrice, eficientă și eco-friendly. 

Piața de închiriere de mașini electrice a cunoscut o creștere rapidă în ultimii ani. Potrivit Electric Car Rental Global Market Report 2024, este de așteptat să ajungă la o valoare de 11,39 miliarde dolari în 2024, cu o rată de creștere anuală compusă (CAGR) de 16,0%, de la 9,82 miliarde dolari în 2023. În acest studiu, prin închirierea de mașini electrice se înțelege un serviciu oferit de o companie care permite clienților să închirieze mașini electrice pentru perioade scurte sau lungi, fără a fi nevoie să le achiziționeze.

Potrivit unui comunicat al companiei, în flota Avis destinată liniei Electric for Business se vor regăsi modele precum Volkswagen ID.3 Advanced Pro 58 kWh și Volkswagen ID.4 Pro Advanced 77 kWh.

„Prin intermediul Electric for Business, clienții noștri corporate beneficiază de o flotă modernă de mașini electrice, care le permite să-și reducă impactul asupra mediului și să își îndeplinească obiectivele de sustenabilitate. În plus, un alt beneficiu real este și eficientizarea costurilor, ținând cont că tarifele pentru încărcarea unui autovehicul electric sunt mai mici decât prețurile conbustibilului”, a declarat Adrian Hălmăgean, Director General Avis România.  

Așadar, Electric for Business a fost gândit astfel încât companiile să poată avea un control complet al costurilor, tarifele incluzând costurile cu RCA, întreținerea autovehicului conform planului de mentenanță comunicat de producător, administrarea anvelopelor, asistență rutieră permanentă la nivel național, autovehicul de înlocuire pentru fiecare eveniment, costurile legate de înmatriculare, rovinietă și inspecția tehnică periodică, mai explică reprezentanții companiei.

Avis Car Rental operează unul dintre cele mai cunoscute branduri de închiriere de mașini din lume, cu aproximativ 5.500 de locații în peste 180 de țări. Avis este deținut de Avis Budget Group, care operează și licențiază marca în întreaga lume. Avis România și-a început activitatea în 1994 și este prezent în 7 orașe din țară, cu birouri de închiriere în centrele și aeroporturile din București, Otopeni, Cluj Napoca, Constanța, Craiova, Brașov și Timișoara. 

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania