Datele celui mai recent raport al companiei Boston Consulting Group, intitulat Global Wealth Report, arată că averea românilor ar putea fi mai puţin afectată de criza generată de Covid-19, transmite Agerpres.
Potrivit raportului, averea românilor este împărțită astfel:
- 20% este deţinută de persoane care au până la 100.000 de dolari, segment reprezentat de 95% din populaţia României;
- 37% este deţinută de persoane care au între 100.000 şi 250.000 de dolari;
- 17% este deţinută de segmentul de peste 100 milioane de dolari;
- restul de aproximativ 26% se împarte în ponderi relativ egale în categoriile 250.000 – 1 milion, 1-5 milioane, 5-20 milioane, 20-100 milioane de dolari
Potrivit raportului, românii deţin acum 4% din averea financiară totală din această regiune, într-o scădere semnificativă de la valoarea de 7,3% înregistrată în 1999, mai scrie Agerpres.
Concentraţia averii în România este mai mică decât în Europa Centrală şi de Est, Balcani şi Rusia, conform aceluiaşi raport. Românii care deţin în cont mai puţin de 250.000 de dolari în valoare netă reprezintă 57% din totalul averii financiare personale, cu 11 procente mai mare decât în Europa Centrală şi de Est, Balcani şi Rusia.
Ponderea indivizilor cu avere foarte mare, adică cei care deţin o avere financiară de peste 100 de milioane de dolari, reprezintă un procent de doar 17%, comparativ cu media de 29% în regiune.
Cu toate acestea, persoanele cu o avere cuprinsă între 250.000 şi 1 milion de dolari vor avea cea mai rapidă rată de creştere în următorii cinci ani, potrivit prognozelor BCG.
La nivel global, averea financiară netă aproape s-a triplat în ultimii 20 de ani, trecând de la 80 de miliarde de dolari în 1999 la 226 de miliarde de dolari la sfârşitul lui 2019, arată studiul citat.
Criza COVID-19 va avea un impact mai asupra asupra averii românilor față de media din regiunea est-europeană.