Numărul acesta al revistei este, din multe perspective diferite, despre lux. Luxul înțeles în accepțiunea lui cea mai adevărată și simplă, de tabiet pe care ne face plăcere să-l întreținem și avem și posibilitatea de a o face. În interviul cu Sonia Năstase vorbim mult despre acest lucru, tocmai fiindcă micile obiceiuri zilnice, micile ritualuri bine alese și mai ales înțelese, precum plăcerea unei cafele cu o poveste în spate, sunt cele care cresc, pe termen lung, calitatea vieții și nivelul așteptărilor.
Chiar în timp ce documentam acest număr din ForbesLife, am citit în treacăt un lucru care mi s-a întipărit în gânduri. Era acel gen de cugetare pe care o auzi și îți pare familiară, ca și cum ar fi fost un adevăr pe care-l aveai în tine de toată viața și abia acum a ieșit la suprafață. Autorul american Tim Ferriss, cel care a consacrat și ideea săptămânii de lucru de 4 ore, spunea că „Luxul înseamnă să nu te simți niciodată grăbit”.
Am spus adesea că luxul, pentru mine, înseamnă să am timp să fac toate lucrurile pe care vreau să le fac, însă Ferriss nuanțează lucrurile într-o direcție în care orice om al secolului nostru se poate regăsi. Poți avea timp să faci lucruri fără să ai tihna de a le face. Poți să bifezi tot ce îți dorești, fără să te simți cu adevărat stăpân al timpului și al priorităților tale.
Luxul adevărat, fie el și mărunt, stă în senzația că nimeni nu te grăbește din urmă. Că ai putea savura acel moment la nesfârșit. Aici se face diferența. Despre asta e vorba într-o ceașcă de cafea băută dis-de-dimineață, într-o călătorie cu mașina pe autostrada goală sau în orice are legătură cu ceva ce te face extraordinar de fericit. Și totul fără să dai nicio explicație nimănui.