Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Dezvoltării, o Ordonanță de Urgență care modifică reglementările din domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, cu scopul de a simplifica și accelera autorizarea lucrărilor de construcții, a proiectelor de utilități publice și a serviciilor comunitare.
Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, a declarat că noile prevederi vizează debirocratizarea și transparentizarea proceselor administrative, precum și responsabilizarea autorităților publice implicate în emiterea avizelor și acordurilor necesare investițiilor.
Potrivit ministrului, ordonanța elimină practicile neunitare și întârzierile administrative care, până acum, au blocat sau încetinit proiecte publice și private. Măsurile introduc reguli clare și unitare, menite să reducă interpretările discreționare și să crească predictibilitatea în dezvoltarea localităților.
„Statul intervine pentru a reduce birocrația, întârzierile și practicile abuzive, care au frânat investiții esențiale. Comunitățile vor avea acces mai rapid la investiții publice – școli, grădinițe, spitale, drumuri, rețele de apă, canalizare sau gaze – iar investițiile private, precum locuințe, spații comerciale sau unități de producție, vor putea fi realizate mai eficient”, a declarat Cseke Attila.
Un element central al noilor reglementări este digitalizarea procesului de avizare. Toate solicitările și avizele vor fi transmise electronic, cu dată certă, permițând beneficiarilor și autorităților locale să urmărească în timp real stadiul proiectelor și responsabilitatea instituțiilor implicate.
Ministerul Dezvoltării arată că ordonanța va contribui și la reducerea costurilor indirecte suportate de cetățeni, prin eliminarea taxelor nejustificate pentru avizele aferente lucrărilor publice și prin diminuarea întârzierilor administrative. Totodată, sunt introduse termene clare, proceduri digitale și sancțiuni pentru blocajele administrative.
„Prin aceste măsuri, investițiile în infrastructura locală și cele private vor putea fi demarate și finalizate într-un timp mai scurt, în beneficiul direct al cetățenilor și al dezvoltării economice”, a mai spus ministrul dezvoltării.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.