În luna februarie 2022 numărul de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale a crescut cu 38,9% faţă de luna precedentă, şi cu 10,9% faţă de luna februarie 2021.
În profil teritorial, această creştere este reflectată în toate regiunile de dezvoltare, în special în zona Sud-Muntenia, potrivit INS.
Un total de 3.542 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale au fost eliberate în februarie 2022, însumând o suprafață utilă totală de 803.035 mp (+33,3 %). Din totalul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 69,0% sunt pentru zona rurală.
În februarie 2022 s-au eliberat 540 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (+ 37,4%) în suprafaţă utilă totală de 429.796 mp, o creștere de 74,3%, față de luna precedentă. În profil teritorial, această creştere este reflectată în mare parte în regiunile de dezvoltare Centru și București-Ilfov.
Autorizaţia de construire constituie actul de autoritate al administraţiei locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea
şi funcţionarea construcţiilor.