Autonom Services S.A., cea mai mare companie românească independentă de soluții de mobilitate, anunță finalizarea unui nou contract de facilități de credit în valoare totală de 300 milioane de euro, cu opțiunea de extindere până la 350 milioane de euro.
Noua structură de finanțare include două facilități: o facilitate revolving de 250 milioane euro, destinată finanțării achizițiilor de vehicule și echipamente, precum și refinanțării unor facilități existente și o facilitate revolving negarantată de 50 milioane euro, pentru nevoi corporative generale, potrivit companiei.
Creditul a fost acordat de un sindicat de bănci compus din: Banca Transilvania S.A., BRD – Groupe Société Générale S.A., ING Bank N.V. Amsterdam Sucursala București, UniCredit Bank S.A., Raiffeisen Bank S.A., Exim Banca Românească S.A., Banca Comercială Intesa Sanpaolo Romania S.A. și Garanti Bank S.A. au acționat în calitate de creditori inițiali.
În cadrul sindicatului, BRD – Groupe Société Générale S.A., Banca Transilvania S.A., ING Bank N.V. Amsterdam Sucursala București, UniCredit Bank S.A. și Raiffeisen Bank S.A. au avut rolul de coordonatori globali, iar BRD și ING au coordonat componenta de sustenabilitate a tranzacției. Banca Comercială Română S.A. este agentul facilității și agent de garanție.
Facilitățile sunt legate de indicatori și mecanisme de performanță ESG, integrați pentru a încuraja îmbunătățirea continuă în domenii precum impactul asupra mediului, eficiența operațională și guvernanța responsabilă. Structura este una dintre cele mai ample finanțări de acest tip din piața românească și consolidează angajamentul Autonom pentru dezvoltare durabilă.
“Această finanțare reprezintă o reașezare pe termen lung a structurii noastre de capital, reducând atât costul mediu al îndatorării, cât și costul mediu ponderat al capitalului. Tranzacția include elemente de inovație pentru piața românească, printre care o linie negarantată de lichiditate, care diversifică sursele noastre de finanțare. Investim constant în modernizarea flotei și în extinderea serviciilor, iar cererea pentru soluții de mobilitate flexibile este în creștere. Această finanțare ne oferă flexibilitatea necesară pentru a susține planurile de dezvoltare, optimizând în același timp structura de capital”, a declarat Marius Ștefan, co-fondator Autonom.
„Flexibilitatea pe care o aduce această facilitate ne ajută să navigăm mai ușor într-un context economic volatil, să ne putem adapta rapid și să investim acolo unde este nevoie. Integrarea unor componente de sustenabilitate în arhitectura finanțării reflectă angajamentul nostru de a dezvolta un model de business rezilient si responsabil, orientat pe termen lung. In particular componenta de sustenabilitate demonstrează încă o data angajamentul Autonom de a se implica activ in protecția mediului si a societății, prin introducerea de indicatori noi de sustenabilitate in structura noastră de lucru – si aceasta o inovație pe piața românească”, a declarat și Dan Ștefan, co-fondator Autonom.
Compania Autonom a fost asistată în acest proiect de către Filip & Company, consultant juridic și Mihai Ionescu, consultant financiar. CMS a asistat sindicatul bancar.
Autonom este o companie cu capital 100% românesc, pornită în 2006, în Piatra Neamț și este un jucător în top 3, după cifra de afaceri, în sectoarele principale de activitate: leasing operațional și închirieri auto.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.