FacebookTwitterLinkedIn

Autoklass, unul dintre dealerii autorizați importanți de pe piața auto locală, a închiriat o suprafață de 3.000 mp în parcul logistic MLP Bucharest West, dezvoltat de MLP Group în Chitila, în apropiere de centura Bucureștiului.

Contractul vizează 2.700 mp de spațiu de depozitare și 300 mp de birouri, iar închirierea va începe la jumătatea lunii decembrie 2026.

Spațiul este situat în clădirea C1 a parcului și va fi utilizat pentru activitățile companiei Autoklass, care activează de peste 25 de ani în industria auto și are o rețea de showroomuri și centre de service la nivel național.

Autoklass comercializează și asigură servicii post-vânzare pentru mărci precum Mercedes-Benz, Audi, Volkswagen, XPENG și Honda, având în portofoliu atât automobile noi, cât și second-hand.

MLP Bucharest West este dezvoltat pe un teren de 18,3 hectare și va avea, la finalizare, o suprafață totală de aproximativ 99.000 mp de spații logistice de clasă A. Parcul este amplasat în nord-vestul Capitalei, în Chitila, cu acces la șoseaua de centură.

Proiectul include clădiri care urmăresc standarde ridicate de eficiență energetică și de mediu, acestea fiind în curs de certificare BREEAM.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.