FacebookTwitterLinkedIn

România face parte din roadshow-ul european de prezentare al MAN Truck & Bus SE, modelul fiind inclus în flotele de transport public pentru ca operatorii să testeze în traficul real eficiența autobuzului electric, a transmis compania. 

Roadshowul european a făcut, anul trecut, 78 de opriri în 15 țări europene, astfel că 148 de reprezentanți ai companiilor de transport au avut ocazia să testeze acest model. Pe lângă România, MAN Lion’s City E va fi prezentat în Italia, Portugalia, Lituania și Rusia. 

“Modelele de autobuze complet electrice MAN Lion’s City îndeplinesc cerințele actuale de sustenabilitate, fiabilitate și eficiență în ceea ce privește transportul public. Modelul MAN Lion’s City E devine din ce în ce mai popular între clienții europeni. Viitorul fără emisii începe acum. Împreună putem realiza acest lucru”, a declarat Heinz Kiess, Senior Manager, Head of Product Marketing Bus, MAN Truck & Bus SE.

Modelul disponibil pentru testare, în România, este MAN Lion’s City E de 12 metri.

Vehiculul este dotat cu un pachet de baterii, compus din șase unități, cu o capacitate de 480 kWh, 3 uși acționate electric, dintre care două au control automat, precum și faruri LED. La interior, MAN Lion’s City E are 35 de locuri în versiunea MAN City Advanced, spațiu pentru persoane cu dizabilități locomotorii și cărucior copil lângă ușa a 2-a, iluminat interior cu LED, sistem de aer condiționat, unitate de încălzire cu putere minimă de 20kW și încălzire auxiliară. Postul de condus al șoferului în versiune Lion’s City Pro este dotat cu scaun rotativ Isri ProActive 2, îmbrăcat în piele, cu încălzire și control al climei, centură de siguranță în 3 puncte, precum și cu cameră retrovizoare și monitor de 6,5 inch, se mai prezintă în comunicat. 

“Romania nu putea să nu facă parte din cadrul roadshow-ului european de prezentare a vehiculului MAN Lion’s City E. Vehiculul este disponibil pentru testare în șase orașe principale din România și suntem siguri că va impresiona prin fiabilitate și eficiență, așa cum s-a întamplat în toate țările europene unde a fost deja testat”, a declarat Elena Claudia Iordache, CEO MHS Truck & Bus.

În octombrie 2020, a început producția în serie a autobuzului electric MAN Lion’s City E la fabrica din Starachowice, Polonia.

Primul model produs a fost Lion’s City 12E, cu o lungime de 12 metri, iar primul client este operatorul de transport public din Hamburg, Verkehrsbetriebe Hamburg Holstein (VHH).

“Lansarea acestui mijloc de transport este o invitație la un alt stil de viață, o invitație pe care trebuie să o audă autoritățile publice locale. Știm cu toții că în marile aglomerări urbane amprenta transportului este extraordinar de mare. Peste 70% din poluarea aerului din București provine de la trafic. La nivel european aproximativ 25% din poluarea aerului vine din trafic. În cazul orașelor mari acel procent de 25% urcă până la 60-75%”, a declarat Barna Tánczos, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Autobuzul articulat complet electric Lion’s City 18E, cu o capacitate de transport de până la 120 de pasageri, va intra în producția de serie în luna aprilie 2021. 

Modelul MAN Lion’s City E a fost achiziționat deja de doi operatori europeni de transport local din Luxembourg și Anvers.