Peste 130 de ani de experiență în domeniul gestionării informațiilor, tipăririi și comunicațiilor, pentru o utilizare transparentă și sigură a serviciilor și produselor companiei.
Manolis Kontos, Group CEO AUSTRIACARD HOLDINGS
Care sunt principalele obiective ale strategiei de business şi principalele realizări ale companiei dumneavoastră în acest an?
În ceea ce ne privește, ca și companie de tehnologie aplicată, ne concentrăm pe proiectarea și implementarea de soluții inovatoare și versatile care să faciliteze funcționarea de zi cu zi a afacerilor, precum și colaborarea între companii. În concordanță cu potențialul pe care l-am evidențiat de la începutul anului, creșterea s-a accelerat semnificativ. Strategia noastră de tranziție a companiei într-un furnizor de soluții tehnologice prinde contur deja, veniturile acelui segment crescând de patru ori, comparativ cu primul semestru al anului trecut. Ca parte a strategiei noastre de a crește în următorii ani, atât organic, cât și cu achiziții selectate, am achiziționat anul acesta LSTech, o companie cu experiență puternică în cercetare și analiză a datelor, adăugând soluții AI de ultimă generaţie portofoliului nostru, precum și capacitatea de cercetare. Cred cu tărie că o strategie de transformare digitală de succes este una care utilizează în mod eficient oportunitățile oferite de tehnologia digitală – accentul fiind pus acum pe inteligența artificială (AI), care se află în mod clar în fruntea agendei tehnologice globale.
Care sunt principalele repere ale activității companiei/grupului în primele luni ale anului? Cum au evoluat acestea comparativ cu anul trecut și care sunt estimările pentru întreg anul?
Ca evoluţie, AUSTRIACARD HOLDINGS AG valorifică peste 130 de ani de experiență în domeniul gestionării informațiilor, tipăririi și comunicațiilor, ce oferă clienților săi o experiență de utilizare transparentă și sigură. Longevitatea companiei se datorează multor factori, printre care se regăsesc adaptarea, inovarea, creşterea şi diversificarea continuă. Compania oferă un portofoliu cuprinzător de produse și servicii, precum: soluții de plată, soluții de identificare, carduri inteligente, personalizare carduri, digitalizare și gestionarea securizată a datelor și ne așteptăm la un trend pozitiv cu creșteri semnificative în special în sfera soluțiilor digitale.
Care sunt previziunile privind activitatea companiei pe termen mediu?
Avem planuri ambițioase de creștere în următorii ani, atât organic, cât și cu noi achiziții selectate care ne pot îmbogăți atât portofoliul, cât și amprenta geografică. Focusul Grupului și investițiile în dezvoltarea de soluții specializate și avansate din punct de vedere tehnologic, pentru a-și susține clienții în propria lor transformare digitală, arată clar că această categorie este și va fi principalul motor al creșterii viitoare. Scopul nostru este să fim un furnizor de top de soluții integrate pe piețele în care activăm, integrând tehnologii, produse și servicii la cel mai înalt nivel posibil. Ne dorim să fim un punct de sprijin total pentru clienții noștri, mergând dincolo de simpla furnizare a produselor individuale și asumând dinamic tratarea completă și holistică a nevoilor lor.
Ce planuri de dezvoltare aveţi: achiziţii, extinderi pe noi pieţe etc.?
Continuăm să ne extindem în Turcia, Orientul Mijlociu şi Africa, un cluster geografic de la care avem așteptări mari de creștere, păstrându-ne în același timp prezența dominantă pe toate piețele pe care operăm, România fiind alături de Grecia şi Austria ţara în care avem o echipă consolidată și profesionistă construită în peste 25 de ani pe piaţa locală, precum şi capacitate de producție carduri şi tipărire industrială. În neobanking, avem produse mai sofisticate precum cardurile metal, ce se dovedesc a fi un instrument de marketing puternic pentru clienții noștri B2B care caută inovație în oferta lor.
Care ar trebui să fie pilonul principal al unei strategii de transformare digitală de succes?
Într-o lume cu provocări fără precedent, în care tehnologia are un rol principal în aproape toate aspectele activității globale de afaceri, nevoia unei abordări digitale coordonate și holistice, atât din partea guvernelor, cât și a sectorului privat, este, fără îndoială, crucială. În România, ca şi în Europa, avem motive să vorbim despre un ritm decent și relativ rapid al tranziției digitale și al integrării tehnologiilor moderne într-o gamă largă de activități de piață și în societate în ansamblu.
Cât de departe putem merge cu utilizarea tehnologiilor AI și care ar putea fi tendințele pentru 2025?
Tranziția digitală trebuie să fie modelată pe baza unor principii directoare specifice, centrate pe om, prin procese colaborative și modele flexibile de planificare, implementare și monitorizare. În acest fel, și bineînțeles împreună cu dezvoltarea de aplicații moderne, sigure și ușor de utilizat, putem crea un mediu care este atât digital, cât și centrat pe om. Pentru că aceasta este cea mai mare provocare a noastră: într-un moment în care riscul utilizării asimetrice a tehnologiilor AI este deja vizibil, trebuie să lucrăm pentru o lume care se învârte în jurul oamenilor, nu al mașinilor. Iar acest lucru, ca principiu călăuzitor, ar trebui să fie plasat la baza propunerii fiecărei companii.