FacebookTwitterLinkedIn

Scott Morrison, premierul Australiei, a anunțat că țara sa îşi va redeschide frontierele pentru turiştii complet vaccinaţi la 21 februarie, după ce a impus unele dintre cele mai stricte restricţii de intrare din lume.

Scott Morrison: „Au trecut aproape doi ani de când am decis să închidem frontierele Australiei”. Redeschidem frontierele pentru toţi deţinătorii de vize la 21 februarie. Dacă sunteţi dublu vaccinaţi, vă aşteptăm cu nerăbdare să vă primim din nou în Australia”, conform Agerpres.

Australia şi-a închis graniţele în martie 2020, încercând să profite de insularitatea sa pentru a se proteja de pandemie. Cetățenilor australieni li s-a interzis, în mare parte, să-şi părăsească ţara şi doar câţiva vizitatori au primit derogări pentru a intra pe teritoriu.

Închiderea frontierelor a costat Australia circa 2,27 miliarde de euro în fiecare lună, conform calculelor Camerei de Comerţ şi Industrie din această țară.