FacebookTwitterLinkedIn

Domeniul ospitalității a trecut printr-o serie de transformări în timpul pandemiei, care au forțat business-urile de profil să își regândească strategiile pentru a se putea menține pe piață.

În pofida vremurilor incerte, grupul lituanian Apex Alliance a deschis hotelul Marmorosch Bucharest, Autograph Collection în luna august 2021. Hotelul cu 217 camere este primul intrat sub brandul Autograph Collection Hotels în România. După cum ne-a mărturisit Ausra Lucinskaite, General Manager Marmorosch Autograph Collection, cheia succesului este echipa, alături de flexibilitate și adaptarea strategiei de business în funcție de contextul pieței.

Hotelul s-a deschis în august 2021, în timpul pandemiei, în vremuri marcate de incertitudini. Eu m-am alăturat la câteva luni după deschidere. Cheia a fost echipa, iar deschiderea hotelului în timpul pandemiei a fost solicitantă și plină de provocări. Domeniul ospitalității a pierdut mult în timpul pandemiei. Când am intrat în echipa Marmorosch am găsit oameni pasionați și profesioniști din România. Acesta a fost principalul meu scop, să mă asigur că avem o echipă solidă, pentru că fără o echipă solidă, nicio strategie nu funcționează”, explică Ausra Lucinskaite pentru Forbes România despre lansarea hotelului și schimbările din ultimii doi ani.

Un alt punct-cheie al strategiei de business în primul an de la lansare a fost consolidarea brandului Autograph Collection, primul din România. Chiar dacă planul de afaceri are trasate obiectivele principale, echipa analizează în permanență preferințele clienților și contextul de pe piață, pentru a-și adapta strategia astfel încât să ajungă la cele mai bune rezultate. ”Urmărim strategia, însă suntem în alertă permanent pentru a vedea care sunt acțiunile noastre următoare, pentru a ne asigura că facem pașii adecvați pe piață”, adaugă Ausra Lucinskaite.

Pandemia de COVID ne-a învățat multe lucruri, ne-a afectat mult, dar am văzut și că putem depăși crizele dacă gândim pozitiv. Avem o abordare deschisă, plină de empatie. În industria ospitalității lucrăm cu oamenii și avem nevoie de pregătire pentru orice scenariu, trebuie să gândim out of the box”, subliniază Ausra. Pandemia a schimbat modul de recrutare, cultura echipei, cum se adaptează echipa la diverse situații. Ausra se declară încrezătoare că dacă există empatie, flexibilitate și o minte deschisă, orice situație de criză poate fi depășită. Este important să ne asumăm riscuri, să fim dinamici, să facem ceva diferit, ce nimeni nu a mai făcut, să nu ezităm să riscăm, deoarece clienții apreciază orice lucru nou li se oferă, completează ea.

În 2023, al doilea an de la lansare, Marmorosch Autograph Collection a început cu o echipă mult mai stabilă, recunoscută pe piață, care a funcționat mult mai confortabil, după cum explică Ausra. Totodată, s-au făcut investiții importante, printre care deschiderea unei terase generoase care să ofere clienților o priveliște spectaculoasă în timp ce stau la masă. ”Anul trecut, am evaluat feedback-ul oaspeților noștri și am înțeles că fără terasă în București o să ratăm perioadele cu vreme frumoasă, așa că cea mai importantă investiție de anul trecut a fost într-o terasă. Este o realizare importantă pentru oaspeții noștri care se pot bucura de priveliște în timp ce își savurează un pahar cu băutură sau un fel de mâncare”. În ceea ce privește echipa, aceasta a fost extinsă și au fost create alte roluri, datorită cererii mari. ”Hotelul a devenit o destinație populară, un hotel popular, așa că mă întorc la importanța echipei. Facem permanent traininguri pentru personalul nostru, pentru că este important să ținem pasul cu noutățile și să ne îmbunătățim performanțele”.

Hotelul se adresează ambelor segmente, atât turismului de business, cât și turismului clasic, iar esențial este dinamismul pentru a răspunde nevoilor ambelor categorii. ”Este mai interesant să lucrezi într-un astfel de hotel, pentru că de luni până vineri majoritatea oaspeților noștri sunt din segmentul de business, apoi de vineri până duminică simțim că suntem un hub pentru turiștii care vin să se relaxeze. Trebuie să fim dinamici, pentru a răspunde nevoilor celor care ne aleg. Același lucru se aplică și dacă ne referim la sezonalitate. Ne bucurăm să fim printre cei mai importanți ambasadori pentru România, deoarece prin felul în care ne percep, transmitem un mesaj despre România. Serviciile pe care le asigurăm sunt la cele mai înalte standarde pentru toți oaspeții”.

Pentru anul în curs, planul de business include consolidarea și extinderea echipei, investiții în traininguri și menținerea calității ridicate a serviciilor oferite. ”Vom menține calitatea serviciilor, vom redeschide terasa în luna mai, vom menține standardele ridicate cu care ne-am obișnuit clienții”, conchide Ausra.

Apex Alliance Hotel Management este un operator lituanian independent, care dezvoltă parteneriate de management hotelier pe termen lung cu investitori instituționali, proprietari sau fonduri de investiții, pentru hoteluri deja funcționale sau în faza de investiție. Compania operează cinci hoteluri în București, cu o capacitate totală de peste 1.000 de camere.