Prețul aurului, considerat în mod tradițional un activ de refugiu în perioade de incertitudine, a atins marți dimineața un nou maxim istoric, depășind pentru prima dată pragul de 4.700 de dolari pe uncie. În același timp, argintul a urcat la un nivel record de 94,72 dolari pe uncie, pe fondul amplificării tensiunilor comerciale și geopolitice la nivel global.
La ora 06:06 GMT, uncia de aur a ajuns la 4.717,16 dolari, depășind precedentul record de 4.690,59 dolari pe uncie, stabilit cu o zi înainte, potrivit datelor Bloomberg compilate de EFE. Și argintul a înregistrat o evoluție similară, noul maxim fiind atins la 94,72 dolari pe uncie, după ce recordul anterior, de 94,68 dolari, fusese consemnat în sesiunea precedentă.
Creșterile vin la scurt timp după anunțul făcut în weekend de președintele SUA, Donald Trump, privind introducerea unei taxe vamale de 10% pentru importurile provenite din țările care susțin Groenlanda, măsură ce ar urma să intre în vigoare din luna februarie. Decizia a alimentat temerile investitorilor legate de escaladarea conflictelor comerciale și de impactul acestora asupra economiei globale.
Potrivit analistului XTB, Adrian Hostaled, revenirea aurului pe un trend puternic ascendent este strâns legată de pozițiile tot mai conflictuale dintre Europa și Statele Unite, care sporesc riscul unei slăbiri semnificative a alianței transatlantice și chiar al unei prăbușiri a NATO în forma sa actuală.
În acest context, Uniunea Europeană analizează posibilitatea unui răspuns dur, care ar putea include impunerea de tarife în valoare de aproximativ 93 de miliarde de euro asupra importurilor din Statele Unite. De asemenea, este luată în calcul utilizarea instrumentului anticoercitiv al Uniunea Europeană, ce ar putea restricționa accesul companiilor americane pe piața unică europeană, a explicat analistul.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.