Primul institut de cercetare în inteligența artificială din România va funcționa în cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Lucrările la institut au început în această săptămână și vor fi încheiate peste un an și jumătate.
Investiția se va ridica la peste 88 de milioane de lei și va fi realizată din fondurile proprii ale universității din Cluj-Napoca.
Vasile Țopa, rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca: „Avem un constructor care a venit şi s-a angajat în fața tuturor că va finaliza această lucrare în 18 luni. Această lucrare are 14.000 de metri pătraţi, peste 30 de laboratoare de cercetare pe diferite domenii și putem să acomodăm în jur de 300 de oameni”, conform RRA.
Universitatea speră să atragă finanțare europeană pentru dotarea institutului cu cele mai noi tehnologii.
Stelian Brad, președintele Cluster-ului Cluj IT: „Trebuie să ne gândim că, în orice activitate economică şi socială, inteligența artificială își poate aduce o valoare adăugată ridicată. Nu trebuie să ne gândim la lucruri științifico-fantastice, poate să ajute un mic magazin, poate să ajute o companie care se ocupă de logistică, chiar un coafor, o cofetărie, o companie de arhitectură.”