FacebookTwitterLinkedIn

Suma alocată pentru 2021 este cu 60% mai mare decât cea cheltuită anul trecut pentru biletele de tratament, a informat Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS). 

Decizia privind stabilirea acestei sume a fost luată după ce s-a constatat că în 2020 s-a cheltuit doar o treime din totalul de 370 de milioane de lei alocați, respectiv 120,7 milioane de lei.

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a precizat că bugetul alocat acoperă 103.000 de bilete.

“Din cauza pandemiei Covid-19, anul trecut gradul de ocupare a fost de doar 40%, ceea ce înseamnă 67.000 bilete valorificate. Anul acesta putem contracta aproximativ 103.000 bilete, împărţite în 17 serii de plecare în staţiuni balneoclimaterice. Nu este aşadar vorba despre o diminuare a alocării faţă de ceea ce a fost anul trecut (…), câtă vreme suma respectivă a fost de fapt utilizată la o treime, din motive legate de pandemie. Pentru 2021, an în care se menţin anumite condiţionări ale pandemiei, o alocare cu peste 60% mai mare decât suma folosită în 2020 este una realistă şi acoperă nevoile de tratament ale pensionarilor“, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan.

Pot solicita bilete de tratament pensionarii și asigurații sistemului public de pensii, iar un procent de până la 15% din numărul total de bilete contractate se alocă unor categorii de persoane care beneficiază de gratuitate în baza unor legi cu caracter reparatoriu.

Contractul cu Societatea de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă a fost deja semnat, iar marți este programată prima serie de plecare.

De asemenea, Casa Națională de Pensii Publice a demarat procedura de contractare și cu ceilalți prestatori de servicii turistice.