FacebookTwitterLinkedIn

Magazinul online de sisteme de securitate Atu Tech a investit peste 1 milion de euro în urma dublării spațiului de depozitare a produselor și în relocarea a sediului companiei pe platforma industrială Independența din Sibiu. 

Investiția face parte din strategia de susținere a creșterii business-ului Atu Tech în contextul cererii ridicate de produse de securitate la nivelul pieței.

„Decizia de extindere a spațiului comercial și mutarea într-o nouă locație sunt dublate de majorarea numărului de salariați și de extinderea gamei de produse. Obiectivul final a fost să generăm capacități de stocare pentru articole cât mai diverse din principalele categorii de interes, precum supraveghere video, automatizare porți, sisteme smart home, sisteme de alarmă sau incendiu și să putem dezvolta rapid noi linii de business, precum noua gamă de sisteme fotovoltaice”, spune Sorin Felea, director Atu Tech.

Noul spațiu de depozitare permite creșterea stocurilor cu 50%, ceea ce presupune livrarea mai rapidă a produselor către clienți. Atu Tech beneficiază aici de o suprafață totală de 1.500 de metri pătrați, cu posibilitatea de extindere cu încă 2.000 de metri pătrați.