Vizitatorii Turnului Eiffel pot încerca de acum o nouă atracție, un pod suspendat din plasă, instalat între doi dintre pilonii monumentului parizian, care poate fi traversat.
Atracţia temporară inaugurată marţi, se întinde pe 40 de metri între pilonii de est şi vest ai primului nivel şi se află la o înălţime de circa 60 de metri deasupra solului, arată presa internațională și Agerpres.
Până marţi după-amiază, se formase deja o coadă lungă de localnici şi turişti nerăbdători să încerce podul.
Podul va rămâne deschis până pe 3 mai şi este accesibil posesorilor de bilete fără costuri suplimentare.
Turnul Eiffel, finalizat în 1889 şi supranumit ”La Dame de Fer” (Doamna de Fier), este unul dintre cele mai populare monumente din Franţa.
Anul trecut, aproape 7 milioane de persoane au vizitat monumentul, iar esplanada de la baza turnului, care poate fi vizitată gratuit, a avut 10 milioane de vizitatori.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.