FacebookTwitterLinkedIn

ATP Trucks Automobile, o companie producătoare de autovehicule de transport rutier și persoane din România, va demara producția de serie pentru primul lot de autotractoare Truston, în varianta cu cabină joasă și cutie automată. 

În prezent, procesele de testare și omologarea sunt finalizate, astfel că s-a trecut la etapa producției în serie. ATP Group are un portofoliu diversificat, ca integrator de produse și sisteme pentru mobilitatea persoanelor și mărfurilor.

Cu o activitate de peste 27 de ani în domeniul auto, ATP Group și-a dezvoltat, începând cu 2019, segmentul de producție. În august 2019, compania lansa pe piață primul model Truston 8×4, autobasculată și autobetonieră, care a beneficiat mai apoi de un facelift și de numeroase îmbunătățiri. 

În 2021, ATP Trucks anunța lansarea pe piață a autobuzului electric ATP Bus.

În ce privește autotractoarele, noua etapă a producției presupune un prim lot de 15 unități configurate în varianta cu cutie automată și cabină joasă.

“Pretabil segmentului construcţii, transport mărfuri speciale dar și generale Cap tractorul Truston 4×2 480 CP a venit ca un răspuns la cererea pieței dar și a capabilității noastre pe măsură ce am acumulat experiență ca și producători auto. Cele mai mari provocări sunt termenele de livare a componentelor pe lanțul de aprovizionare, respectiv a materiilor prime dacă ne referim și la suprastructurile Stamer pe care noi le producem”, a declarat Florin Crișan, Directorul General ATP Trucks.