Cautare




, Contributor

În prezent, conduce echipa de brand management a BMW Group România, pentru mărcile BMW, MINI și BMWI.

Lifestyle |
|

Atenţia și întunecarea inimii

Noi, când nu vorbim, credem că suntem atenţi și că îi ascultăm pe alţii. În discuţii sau în ședinţe, încercăm să captăm întreaga perspectivă a unei situaţii și suntem convinși că o facem. Fapte – obiectivitate – rezultate – cifre – proceduri – follow-up – KPIs: acestea nu au cum să dea greș sau să fie interpretate diferit de mai multe persoane, nu?
nina

Well, nu. Cea mai mare parte a timpului nu suntem atenţi, nu putem să fim atenţi.

Suntem absorbiţi în aproape fiecare clipă a vieţii noastre de cea mai intensă experienţă emoţională a vieţii din acel moment și ne manifestăm ca atare în tot ce facem. Abordăm toate lucrurile la fel, cu aceeași atitudine, marcată de aceste experienţe emoţionale ale vieţii.

Dacă suntem în preajma unei competiţii sportive, de exemplu, în tot din viaţa noastră integrăm efortul și competiţia; acasă, cu soţul, cu soţia, cu copiii.

Dacă suntem manager și trăim momente de incertitudine în carieră sau în îndeplinirea targetului acestui an, preluăm și acasă acest comportament; organizăm viaţa familiei ca o unitate militară…

Dacă suntem triști, nu stoarcem totul posibil dintr-o realitate pentru că toate capacităţile intelectuale ne sunt îndreptate înspre zona provocatoare de tristeţe: fie să o consoleze, fie să o repare, fie să o ascundă, fie să îi plângă de milă…

Tristeţea, supărarea, întunecarea inimii diminuează atenţia și o distorsionează. O inimă întunecată întunecă și mintea. Și atunci, realitatea noastră este și mai diferită de a altora.

Putem ieși din asta dacă ne-am exersat în timp atenţia asupra schimbărilor din noi.

Gândurile noastre determină emoţiile și emoţiile ne determină comportamentul; deși nu suntem nicicum emoţiile noastre, ajungem să credem că suntem una cu acestea sau să intrăm în mreje atât de întortocheate ale minţii, încât să fim pierduţi în noi înșine.

Atât de simplu este să nu facem asta, însă atât de greu să începem să nu facem asta.

Părintele Arsenie Boca spunea că „…oboseala vine din lupta fiinţei cu viaţa. Când te opui vieţii, judecând, criticând, mâniindu-te, pierzi viaţa din tine și obosești, și este și normal pentru că mergi contra curentului. Iubirea este curgerea vieţii. Pacea, liniștea se obţin când lași viaţa să curgă prin tine și nu mai opui rezistenţă la ceva.

Ai obosit vreodată în timp ce te bucurai, în timp ce iubeai, în timp ce te rugai? Atunci te lăsai purtat de curgerea vieţii, nu opuneai rezistenţă. Atunci te deschideai prin inimă. Obosești când cauţi cu mintea, inima nu te obosește vreodată. Și mintea caută neîncetat, mereu găsește altceva de care să se agaţe, dar, în esenţă, mintea își caută liniștea.

Deci lupta nu este între noi și cei din jur sau întâmplările din viaţă, ci este între noi și noi, acea luptă interioară este cea care epuizează“.

Atenţie îndreptată greșit, adică.

Atenţie spre nedetalii, atenţie spre scenarii care ne plac, care ne victimizează sau ne glorifică.

Atenţie spre alţii, atenţie spre un scop care nu este cu adevărat al nostru, dar pe care ni l-am setat și spre care mergem cu dinţii strânși.

CITEȘTE ȘI Răţuște și iepurași pe la geamuri. Observaţie despre autenticitate

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii