FacebookTwitterLinkedIn

Blocajul sistemelor ANCPI, provocat de atacul cibernetic din 14 iulie, lasă piața rezidențială fără documentele esențiale pentru semnarea contractelor de vânzare.

Atacul cibernetic care a paralizat sistemele ANCPI continuă să blocheze piața imobiliară într-un moment critic pentru cumpărătorii de locuințe noi. Deși instituția confirmă că bazele de date nu au fost afectate, repornirea aplicațiilor va fi realizată etapizat, după finalizarea migrării în Cloudul Guvernamental, estimată pentru 22 iulie. Fără extrase de carte funciară și intabulări, mii de tranzacții nu pot fi semnate înainte de termenul limită pentru aplicarea TVA de 9%.

De la 1 august, TVA pentru locuințele noi urcă la 21%, iar diferența de cost poate ajunge la 14.000 de euro pentru o unitate rezidențială. Cumpărătorii cu antecontracte semnate depind de documentele emise de ANCPI pentru a finaliza vânzarea, însă sistemele instituției, inclusiv e‑Terra, sunt indisponibile de mai bine de o săptămână. Notarii nu pot autentifica vânzări, băncile nu pot acorda credite ipotecare, dezvoltatorii nu pot livra unități, în timp ce consultanții imobiliari nu își pot continua procesele de verificare și coordonare a tranzacțiilor. Iar impactul este deja vizibil în piață.

,,Impactul crizei ANCPI depășește deja componenta fiscală legată de TVA. Avem în acest moment două tranzacții amânate din cauza blocajului, iar riscul de anulare este real. Practic, orice document care depinde de extrase de carte funciară sau de intabulare este blocat, iar întârzierile se propagă mai departe către documentațiile de autorizare și către tot lanțul tranzacției, nu doar către semnarea actului de vânzare-cumpărare. Din experiența noastră, dacă blocajul se prelungește peste două săptămâni, riscul crește semnificativ. Cumpărătorii încep să aibă îndoieli, verifică alte oferte, se întreabă dacă au ales prețul corect. Sunt reacții emoționale și ele pot duce la anularea unor tranzacții care altfel s-ar fi încheiat.” – Oana Popescu, Head of Residential, Crosspoint Real Estate

Efectele se propagă din zona de carte funciară către întregul lanț de autorizare, inclusiv obținerea Certificatului de Urbanism, unde documentele depind de OCPI/ANCPI: ,,Pentru cumpărători, efectele sunt deja vizibile. Contractele intră sub incidența forței majore și necesită acte adiționale. Pentru că tranzacțiile se fac de regulă în euro, orice fluctuație de curs valutar din această perioadă adaugă un risc financiar suplimentar peste cel administrativ. La nivelul pieței imobiliare, un alt blocaj semnificativ va apărea chiar din prima etapă a procesului de autorizare, la obținerea Certificatului de Urbanism. Pentru depunerea documentației sunt necesare planul cadastral/planul de încadrare în zonă și planul de situație, de regulă la scările 1:500 și 1:2000. În condițiile în care aceste documente trebuie obținute prin OCPI/ANCPI sau prin intermediul unui cadastrist autorizat, orice disfuncționalitate la acest nivel poate face imposibilă sau poate întârzia semnificativ depunerea dosarului. În practică, blocajul se produce înainte ca procedura de emitere a Certificatului de Urbanism să poată începe efectiv, cu impact direct asupra întregului calendar de autorizare și, implicit, asupra proiectelor imobiliare”, subliniază Oana Popescu.

Dezvoltatorii resimt, de asemenea, direct blocajul administrativ, care le afectează fluxurile operaționale, relația cu cumpărătorii și capacitatea de a menține calendarul proiectelor, iar presiunea crește pe măsură ce se apropie termenul de aplicare a noii cote de TVA.

,,Este o perioadă dificilă pentru piața rezidențială, iar blocajul sistemelor ANCPI generează efecte reale, care nu pot fi ignorate, precum întârzieri în semnarea tranzacțiilor, presiune asupra dezvoltatorilor și incertitudine pentru cumpărători, mai ales în apropierea termenului de aplicare a noii cote de TVA. Sunt efecte nedorite, cu un impact negativ asupra pieței rezidențiale și imobiliare, iar noi, ca actori din piață, le tratăm ca atare. Tocmai de aceea, cred că este esențial ca toți cei implicați, fie că sunt cumpărători, fie dezvoltatori să-și păstreze calmul și să se informeze din surse oficiale, respectiv comunicatele ANCPI și ale autorităților responsabile. Într-o situație deja complicată, panica și exagerările nu ajută pe nimeni. Dimpotrivă, riscă să amplifice efecte care, altfel, rămân limitate și, sperăm, temporare. Ne dorim ca autoritățile să comunice cât mai clar și cât mai rapid stadiul remedierii, astfel încât piața să își poată relua activitatea normală în cel mai scurt timp posibil.” – Romeo Ghica, manager de operațiuni Hercesa România

ANCPI a transmis că migrarea aplicațiilor în Cloudul Guvernamental este coordonată de STS și va fi finalizată pe 22 iulie, urmând ca aplicațiile și datele să fie verificate de instituțiile abilitate. Abia după acest proces va putea fi comunicat un termen estimat pentru reluarea funcționării. Repornirea va fi graduală, în funcție de prioritățile operaționale, ceea ce înseamnă că nu toate serviciile vor reveni simultan.

,,În prezent, a început procesul de migrare a aplicațiilor ANCPI în Cloudul Guvernamental, operațiune coordonată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). Estimarea este că acest proces va fi finalizat miercuri, 22 iulie. Ulterior finalizării migrării, aplicațiile și datele vor fi verificate de instituțiile abilitate, care vor întocmi un raport privind starea sistemelor și eventualele măsuri suplimentare necesare. În funcție de concluziile acestui raport, ANCPI va putea comunica termenul estimat pentru reluarea funcționării aplicațiilor. Repunerea în funcțiune a acestora va fi realizată etapizat, în funcție de prioritățile operaționale”, arată comunicatul ANCPI.

Instituția mai explică faptul că, în astfel de incidente, sistemele trebuie izolate complet pentru protejarea integrității datelor, măsură care prelungește indisponibilitatea serviciilor.

,,În cazul unui incident de securitate cibernetică, obiectivul principal este protejarea integrității datelor și eliminarea tuturor vulnerabilităților identificate. În astfel de situații, este necesară izolarea sistemelor afectate și remedierea fiecărei breșe de securitate înainte de reluarea activității, pentru a preveni orice risc suplimentar. Deși această măsură a generat un disconfort temporar prin indisponibilitatea serviciilor, ea a fost necesară pentru a asigura protejarea datelor și reluarea activității în condiții de deplină siguranță”, explică reprezentanții ANCPI.

Guvernul analizează posibilitatea prelungirii termenului pentru aplicarea TVA de 9%, însă nu există încă o decizie oficială. Pentru cumpărători, impactul este direct și cuantificabil, iar pentru dezvoltatori, atacul cibernetic produce un risc operațional major: livrări întârziate, cash‑flow afectat și imposibilitatea de a închide proiecte în calendarul fiscal stabilit.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.