Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Tech |
|

Asociația Clusterelor din România: Solicităm statului român să susțină mediul economic pe perioada luptei împotriva COVID-19

Asociația Clusterelor din România, organismul reprezentativ la nivel național și internațional al clusterelor din România, solicită statului român următoarele abordări urgente:
coronavirus

1. Solicităm ca instituțiile statului să demareze de urgență efectuarea plăților datorate companiilor, pentru a ajuta la crearea de lichidități (sub orice formă: decontarea TVA, concedii medicale restante, decontarea proiectelor finanțate de la bugetul de stat/ fonduri europene etc.);

2. Solicităm crearea unei proceduri simplificate pentru acordarea directă a unor ajutoare de stat (granturi) pentru ca acele companii care pot și iși doresc să-și modifice fluxurile de producție și să contribuie la producția de materiale și bunuri critice, necesare în această perioadă, să poată acționa imediat (de exemplu: materiale/echipamente de protecție, materiale și bunuri necesare în spitale etc.);

3. Solicităm ca ONG-urile să poată, la nevoie și în situația restrângerii activității, să își trimită o parte din personal în șomaj tehnic. Menționăm faptul că ONG-urile nu au cod CAEN dintre cele menționate ca fiind direct afectate și nici nu poate fi vorba de reducerea cu minim 25% a încasărilor (condiții necesare și obligatorii pentru a putea acorda șomaj tehnic în condițiile recuperării a 75% din câștigul salarial mediul brut).

4. Solicităm clarificarea urgentă a sintagmei “diminuarea încasărilor”, condiție obligatorie pentru a putea recupera 75% din câștigul salarial mediul brut, în scenariul șomajului tehnic, respectiv înlocuirea acesteia cu cea de “diminuare a veniturilor”. Facem aceste mențiuni datorită unor realități economice, încasările lunii în curs fiind cel mai adesea ajunse la termen și în fapt rezultatul activității ultimelor luni, dar diminuarea actuală a veniturilor va avea un impact pentru lunile următoare și considerăm ca diminuarea veniturilor are mult mai mare relevanță în contextul dat.

5. Solicităm demararea imediată a negocierilor cu Comisia Europeană în vederea trecerii de la regula n+3 la regula n+4 în cadrul contractelor de finanțare pe fonduri europene, precum și prelungirea perioadei de contractare a proiectelor în cadrul exercițiului financiar 2014-2020 cu minim 6 luni, de la 31 decembrie 2020 până la 31 iunie 2021. Acest lucru ar avea impact pozitiv asupra proiectelor în implementare, precum și asupra posibilității de a lansa noi apeluri și de a contracta proiecte pe fonduri europene.

6. Solicităm revizuirea plafoanelor ajutoarelor de stat care pot fi acordate, mai ales a celor de minimis, ținând cont de faptul că unii beneficiari din prezent nu se vor putea redresa fără suplimentarea plafonului – fie prin creșterea de la 200 de mii de euro la 500 de mii, fie prin reducerea perioadei de plafonare de la 3 ani la 2 ani.

Asociația Clusterelor din România, ClusteRO, împreună cu clusterele membre, își declară susținerea pentru companiile/organizațiile partenere și, în același timp, disponibilitatea de a fi un partener de încredere în discuțiile și consultările organizate de instituțiile administrației centrale în vederea identificării celor mai bune soluții pentru ca mediul de afaceri din România să traverseze această perioadă dificilă în cele mai bune condiții.

Asociația reunește întreprinderi, organizații de cercetare-dezvoltare-inovare, autorități publice din toate domeniile de activitate ale economiei naționale, reprezentând la rândul lor peste 2.000 întreprinderi, 198.000 angajați, 8,7 mld lei cifră de afaceri, 2,6 mld. euro exporturi.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii