Într-un context economic și social marcat de incertitudine, KinetoBebe demonstrează că performanța în business merge mână în mână cu empatia, inovația și misiunea socială. Ana Raluca Chișu – despre leadership, recuperare pediatrică și impact pe termen lung. Citește un interviu cu Ana Raluca Chișu, Antreprenoare socială, fondatoare Asociația KinetoBebe.
Care au fost cele mai importante realizări în 2025?
Am dezvoltat capacitatea de intervenție prin echipe multidisciplinare și integrarea tehnologiei avansate în terapiile de recuperare (camera de stimulare senzorială și de antrenament cerebral cu Dynamical Neurofeedback® NeurOptimal® care susțin celelalte terapii).
Am transformat în realitate un vis mai vechi – primul spectacol de balet accesibilizat pentru copii și adulți cu dizabilități din România, „Dansul pașilor de catifea”.
Ce vă motivează să vă treziți în fiecare dimineață să faceți business în România?
Numeroasele familii cu copii în situații dintre cele mai vulnerabile care așteaptă ajutorul nostru. Mentalități de schimbat în România în ceea ce privește educația și asistența medicală a copiilor cu dizabilități, dar și pentru educația despre sănătate la toate nivelurile – părinți, educatori, decidenți.
Zecile de oameni, angajați în cele patru centre pe care le conduc, a căror existență depinde de cum gestionez afacerea.
Toate acestea mă motivează să mă trezesc dimineața și uneori să nu dorm nopțile căutând soluții la numeroasele provocări.
Care sunt cele mai importante trei lecții de afaceri pe care le-ați învățat pe timpul crizei?
În orice criză există o oportunitate de creștere, dacă rămâi în zona de victimă, poți pierde totul. Faptul că am ieșit cu bine din criza pandemică ne-a călit pentru tot ce a venit după.Inteligența spirituală în business are o valoare esențială, deseori minimalizată sau uitată.
Legile succesului în business înseamnă mai mult decât KPIs, ROI, bugete, strategii, profit. Ele sunt doar PARTEA VIZIBILĂ a succesului. Felul în care ne onorăm familia, oamenii cu care lucrăm reprezintă partea invizibilă a succesului în afaceri. Da, poți construi un imperiu „călcând pe cadavre”, dar nu va rezista la infinit, iar „costurile ascunse” vin și ele la pachet.
Ce recomandați unui tânăr care vrea să intre în profesie?
Profesioniștii viitorului nu sunt doar talentele de top, ci cei care știu să se adapteze din mers la o piață a muncii în transformare. Să învețe ce înseamă autonomia, reziliența, empatia. Diplomele formale contează tot mai puțin, pe mine mă interesează omul din fața mea, cum gândește și cum reacționează în situații grele, cum trece peste un eșec, cum se integrează într-o echipă, care sunt visurile lui.
Noi ținem legătura cu viitorii profesioniști prin derularea programului de practică pentru studenții UNEFS, dedicat pregătirii viitorilor specialiști în kinetoterapia pediatrică.
De la cine ați învățat cel mai mult pe parcursul carierei?
De la echipa cu care construiesc zi de zi, dar și de la copiii și familiile cu care lucrăm – răbdare, reziliență, sens și responsabilitate reală. Când vezi zilnic câtă putere poate avea un progres mic, dar esențial, îți schimbi perspectiva asupra performanței, succesului și impactului.
„Recuperarea pediatrică nu înseamnă doar terapie, ci strategie, oameni și valori. Rămâne esențială dezvoltarea componentei sociale, prin programul «Burse de terapie pentru copii din familii vulnerabile».”
Cum mențineți echilibrul viața personală și profesională?
Greu, ca orice femeie din România care dorește să exceleze în profesie, dar să fie, în același timp, prezentă în familie și în propria viață. Mereu pierzi ceva în acest echilibru precar – din sănătate, din calitatea relațiilor cu cei dragi, din timpul pe care ți-l aloci ție. Important e să îți înveți lecțiile.
Care sunt pasiunile care vă definesc?
Grădinăritul e o conexiune profundă cu bunicii mei și cu ideea de creștere răbdătoare – îmi amintește că lucrurile valoroase au nevoie de timp, grijă și constanță, exact ca în recuperarea copiilor.
____
* conținut sponsorizat