Otilia Ionașcu este Chief Operating Officer în cadrul Arggo, companie de IT specializată în dezvoltare de software și consultanță. Luna noiembrie 2024 pentru Arggo semnifică împlinirea a 10 ani de la înființarea companiei.
CARIERĂ
Decizia mea de a urma o carieră în industria IT cred că a fost determinată, în primul rând, de fascinația mea pentru tehnologie și programare. Sunt privilegiată de o evoluție profesională și personală împreună cu echipa Arggo. Acum 10 ani, în urma unei dezamăgiri profesionale neașteptate, a apărut Arggo ca o idee curajoasă și optimistă. Drumul pe care urma să-l parcurgem părea la deal și împotriva vântului. Alături de alți 13 colegi cu care am lucrat în trecut, ne-am unit pentru a ne continua abilitățile și know-how-ul tehnologic, cu speranțe realiste și cu un entuziasm nemărginit. Așa a apărut Arggo Software Development & Consulting.
Cu siguranță tinerețea și ambiția ne-au ajutat să depășim orice aspect care inițial părea înfricoșător. De la început motto-ul Arggo a fost “Together, we are one!” și aceasta este calitatea noastră cu care ne mândrim, mai presus de abilitățile, cunoștințe sau talente noastre. Nu suntem tăiați din aceeași pânză, dimpotrivă, dar împreună formăm o țesătură care, fie că o privim din față sau pe dos, reprezintă un mozaic pe care l-am prezenta cu maximă încredere oricăror exigențe.
EVOLUȚIE și VIZIUNE
Arggo a început în București în 2014 și treptat am crescut constant, ajungând astăzi la o echipă de peste 100 de oameni. În 2018, am deschis primul nostru sediu regional în Brașov, urmat de al doilea în Timișoara în 2019. Fiecare pas înainte a venit firesc, iar azi mă bucur să văd cum echipa noastră s-a format și consolidat în timp. Mă simt cu adevărat norocoasă că am oportunitatea să lucrez alături de oameni atât de diferiți care întăresc veridicitatea motto-ului nostru, “Together, we are one!”.
La începutul acestui drum, aveam o bază solidă de cunoștințe și o viziune clară. Această experiență m-a modelat alături de colegii mei. Ca parteneri Microsoft, avem experiență în implementarea soluțiilor lor, și ne doream să creștem onest alături de clienții și colaboratorii noștri. Am început prin implementarea soluțiilor ERP din suita Microsoft Dynamics 365: Business Central, cunoscut atunci ca Navision, Dynamics 365 Finance și Dynamics 365 Supply Chain Management, cunoscut anterior ca Microsoft Dynamics 365 for Finance and Operations sau Axapta. Acum ajungând să includem și componenta de Inteligență Artificială cu soluția Copilot.
Pe lângă acestea, chiar dacă eram o echipă mică, reușeam să oferim servicii de cloud, consultanță IT, de business și BPR (Business Process Reengineering). Cu ajutorul acestor tehnologii, am optimizat procese de business în organizații din practic toate industriile, inclusiv în domenii nișate, în care nu aveam experiență prealabilă. Cu fiecare proiect, am învățat alături de cei cu care lucram, adaptându-ne și înțelegând mai bine specificul fiecărui business. Din aceste colaborări am realizat că afaceri similare pot să difere semnificativ, chiar dacă fac parte din aceeași industrie. Astfel, a apărut nevoia de unelte care să ne permită să creăm soluții personalizate, capabile să răspundă cerințelor specifice ale fiecărui client. Așa a luat naștere Timeqode, platforma noastră low-code de Business Process Management (BPM).
În acești ani, am avut oportunitatea de a înțelege pe deplin cum funcționează un business, nu doar în teorie, ci și în practică. Am trăit momente pline de entuziasm, dar și perioade de incertitudine, însă fiecare experiență a fost un pas important în procesul nostru de dezvoltare. Pe măsură ce am evoluat, am învățat că un rol într-o companie aflată în expansiune presupune o flexibilitate constantă — una care se construiește pe măsură ce înfrunți provocările, indiferent dacă sunt legate de schimbările pieței, obligațiile legislative sau cerințele clienților.
Pentru mine, Arggo a fost și este un proces continuu de învățare despre cum să gestionezi diversele fațete ale unui business — de la decizii importante, la sarcinile zilnice. La început, nu mi-aș fi imaginat că voi întâmpina atâtea provocări, dar pe măsură ce am evoluat, am înțeles că dezvoltarea unei organizații nu presupune o linie dreaptă. Există momente de creștere dar acestea sunt nedespărțite de perioade dificile, iar rezultatele obținute depind de capacitatea echipei de a rămâne unită și de a face față acestor provocări, împreună.
VALORI și PRINCIPII DE LEADERSHIP
Dincolo de proiecte, sisteme și proceduri, pentru mine, Arggo a fost și rămâne despre oameni. Cred cu încăpățânare că autenticitatea fiecăruia este valoarea de bază a echipei noastre. Am învățat că această încăpățânare are beneficiile ei, dar în lucrul cu oamenii, ea trebuie să fie acompaniată de maleabilitate. În toți acești ani, am întâlnit și lucrat alături de colegi care mi-au influențat activitatea profesională și parcursul personal. Am învățat să ascult, să mă adaptez, să accept să renunț la control și să construiesc relații bazate pe încredere deplină.
Privind în urmă, nu pot să nu mă gândesc la parcursul nostru. Toate aceste realizări nu ar fi fost posibile fără dedicarea echipei și colaborarea strânsă cu clienții noștri. Am început activitatea cu număr mic de clienți. Astăzi portofoliul Arggo depășește 350 de clienți naționali și internaționali, multiple parteneriate și colaboratori în toate industriile. Pe lângă tehnologie și soluții de business, Arggo a evoluat și se dezvoltă pe căi multiple și este o deosebită plăcere să văd că avem colegi pregătiți să răspundă tuturor provocărilor. Un exemplu a fost perioada pandemiei, care ne-a constrâns să ne adaptăm, iar faptul că am reușit să facem față situației, nu face decât să-mi dea încrederea că putem trece peste aproape orice obstacol, iar acest lucru este valabil și pentru clienții și partenerii noștri. Fiecare proiect finalizat a reprezentat o etapă importantă, iar fiecare dificultate întâmpinată ne-a învățat să fim mai flexibili. Chiar dacă nu au lipsit momente dezamăgitoare, acestea ne-au impulsionat să continuăm să creștem.
Deși ne aflăm departe de ceea ce ne imaginam la început, nu ne vom opri aici. Viitorul rămâne un teritoriu deschis și știm că mai sunt obstacole de trecut. Nu ne așteptăm la o cale ușoară, dar suntem pregătiți să înfruntăm orice va urma, căci atitudinea pozitivă și optimismul ne caracterizează.
EVOLUȚIA REPREZENTĂRII FEMEILOR
Când am început să lucrez în industria de IT&C, doi din zece angajați din companiile de IT erau femei, acum sunt șase din zece. În ultimii ani am observat o prezență tot mai mare a angajaților de gen feminin în tot ceea ce înseamnă industrie tech și o creștere graduală a numărului de femei în poziții de conducere, lucru care nu poate decât să mă bucure. În Arggo, avem 55% femei și 45% bărbați. Sunt mândră și de evoluția modului în care sunt percepute femeile, dar și bărbații în cadrul Arggo. Colegii mei, cu toții sunt excepționali pe partea de consultanță, suport, project management, programare, product development pentru ca au darul de a asculta și meritul de a lua decizii, iar acest lucru este încurajat în Arggo.
Am încredere în anii ce vor urma și sunt conștientă că avem alături o echipă solidă și o comunitate de colaboratori, clienți și parteneri care apreciază angajamentul nostru. Pe această cale doresc să le mulțumesc tuturor. Vom continua să ne îmbunătățim, pentru că știm că, în final, tot ce contează este să rămânem fermi în direcția noastră și să ne respectăm valorile, așa cum am făcut-o de 10 ani încoace.