Reprezentanții Alianței pentru Turism (APT), organizație națională de turism care reunește 24 de organizații de profil, au lansat ”Apelul de la Covasna”, care se referă la o implicare susținută atât a reprezentanților industriei, cât și a ministerului de resort si a autorităților conexe. APT are ca scop principal adoptarea și implementarea legii Organizației de Management al Destinației (OMD), un model de organizație care a fost implementat cu succes pentru multe destinații turistice de top din lume.
Alianța pentru Turism (APT) a avut ieri Adunarea Generală, la Covasna, iar concluzia participanților la reuniunea industriei turistice a fost că avem nevoie de implicare, de profesionalizare si de educație pentru a putea obține rezultate bune. Însă în afara implicării industriei de profil, autoritățile trebuie să se implice determinant, pentru a obține rezultate importante. Autoritățile au nevoie de profesionalizare, de dezvoltarea parteneriatului public-privat, de o abordare strategică precum și să prezinte încredere mai mare în industrie și să acorde mai simplu finanțări, arată un comunicat al APT.
Noul președinte al Alianței pentru Turism, pentru următoarele șase luni, este Dumitru Luca (ANAT), președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, cel care a fost și primul președinte al APT, în 2020.
Reprezentanții APT consideră că adoptarea voucherelor de vacanță pentru mediul privat și definitivarea pachetului de reglementări ce vizează stimularea incoming-ului ar constitui următoarele priorități și ar putea veni ca noi măsuri compensatorii alternative la măsurile deja ratate, precum despăgubirile neacordate pentru restricționarea activității în 2021 și parțial în 2022.
Industria turismului ar putea atinge pragul de 10% din Produsul Intern Brut (PIB), în funcție de ritmul în care se adoptă măsurile sau strategiile guvernamentale. România ar putea primi și 10 milioane de turiști străini anual, însă pentru această țintă este nevoie de înființarea unei Organizații de Management al Destinației (OMD) la nivel național precum și de un buget de promovare și dezvoltare turistică de 20 de milioane de euro pe an, subliniază reprezentanții APT.