Prin cele două aeroporturi din București au trecut în 2021 în jur de 6,9 milioane de pasageri, anunță Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB). Raportarea evidenţiază o creştere cu 54,8 % faţă de anul 2020.
Astfel, potrivit raportului CNAB, în decursul anului trecut au fost înregistrate şi 92.377 de mişcări de aeronave (aterizări şi decolări), în creştere cu 36,45%, comparativ cu 2020, dar în scădere de 53% faţă de 2019. Datele CNAB relevă faptul că, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, operează în prezent 45 de companii aeriene, care transportă pasageri către 128 destinaţii.
Cei mai mulți pasageri au tranzitat Aeroportul Otopeni, în timp ce Bucureşti-Băneasa – Aurel Vlaicu a fost tranzitat de 7.687 pasageri.
Aeroportul din Băneasa se redeschide pentru public la vară
CNAB informează totodată că s-a făcut recepția lucrărilor de reabilitare ale terminalului din Băneasa, lucrări demarate în septembrie 2020.
„Lucrările s-au încheiat conform planului inițial, la data de 11 noiembrie 2021, iar valoarea contractului s-a cifrat la 66.629.040 lei fără TVA (inclusiv cheltuieli diverse și neprevăzute). Antreprenorii acestor lucrări de anvergură au fost Bog’Art SRL (lider de asociere), UTI Grup SA (asociat), UTI FM (subcontractant), garanția lucrării fiind de 73 de luni de la încheierea lucrărilor”, arată comunicatul CNAB.
Redeschiderea terminalului pentru traficul de pasageri este programată să aibă loc odată cu debutul sezonului de vară 2022, estimându-se, pentru început, valori anuale de 400.000 de pasageri.