Jandarmii au amendat aproape 50 de fermieri şi transportatori, care au protestat pe data de 13 şi 14 ianuarie, la Constanţa, asta după ce peste 30 de persoane participante la protestul din 10 ianuarie fuseseră sancţionate contravenţional pentru încălcarea unor prevederi legale.
Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Constanţa a anunțat că în urma acţiunilor de protest neautorizate din zilele de sâmbătă şi duminică, iniţiate de către reprezentanţi ai fermierilor şi transportatorilor, jandarmii au fost nevoiţi să sancţioneze un număr de 46 de participanţi, care au încălcat prevederile legale, notează Agerpres.
„Persoanele în cauză au fost sancţionate pentru fapte ce constituie contravenţii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 60 din 23 septembrie 1991, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, Art 26, literele a). şi d) precum şi pentru fapte care constituie contravenţii în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 27 septembrie 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, se arată într-un comunicat al instituției.
Conform IJJ Constanţa, în ceea ce priveşte protestul din data de 15 ianuarie, sancţiunile pentru persoanele care nu au respectat prevederile legale în vigoare se vor aplica ulterior identificării acestora şi stabilirii cu exactitate a faptelor de care se fac vinovaţi.
Peste 30 dintre reprezentanţii fermierilor şi transportatorilor care au protestat pe 10 ianuarie la Constanţa au fost și ei amendaţi de jandarmi cu suma totală de aproape 34.000 de lei, pentru diverse abateri de la legislaţie.