FacebookTwitterLinkedIn

Aproape 18 milioane de alegători sunt așteptați duminică la urne pentru a-și alege președintele pentru următorii cinci ani dintre cei doi candidați ajunși în cursa finală pentru Cotroceni.

George Simion (Alianța pentru Unirea Românilor) și Nicușor Dan (independent) își dispută fotoliul de la Cotroceni în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, arată Agerpres.

Pe teritoriul țării sunt organizate 18.979 de secții de votare, potrivit Autorității Electorale Permanente. În Capitală vor fi deschise 1.289 de secții. Românii cu drept de vot din diaspora votează în 965 de secții.

Au dreptul să voteze cetățenii români care au 18 ani împliniți până în ziua alegerilor inclusiv. Nu au dreptul de vot debilii sau alienații mintal, puși sub interdicție, și nici persoanele condamnate la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre judecătorească definitivă.

UPDATE

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat că a votat pentru o schimbare care să aducă prosperitate, nu una care să aducă ‘aventură și descurajarea investițiilor’ în România.

Președintele biroului electoral al secției de votare din localitatea Mogoșoaia, unde au votat duminică George Simion și Călin Georgescu, a instituit măsura de a nu permite declarațiile și interviurile în interiorul secției.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.