FacebookTwitterLinkedIn

Proiectul evaluari-arta.ro este înființat și coordonat de Cristian Gavrilă.

„Evaluarea obiectelor de artă este un domeniu ce completează paleta de servicii de evaluări oferite de compania noastră, acest fapt fiind în deplin acord cu viziunea companiei noastre ce presupune dezvoltarea continuă pe orizontală, adaugând noi servicii complementare celor existente. Această strategie pe termen mediu și lung ne asigură creșterea continuă și oferă previzibilitate afacerilor companiei”, a declarat Andrei Botiş, CEO Appraisal & Valuation SA.

În perioada următoare, acțiunile Appraisal & Valuation SA vor fi listate, sub simbolul APP, pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (piața AeRO) al Bursei de Valori București.

“Mai facem încă o achiziție luna aceasta. Și încă una luna viitoare. Avem buget 2 milioane de euro pentru achiziții pentru următoarea perioadă”, a mai declarat Andrei Botiș, pentru Forbes România.

Recent, Dan Andrei Constantin, fostul director adjunct al Alpha Bank, a fost numit în poziția de Director of Capital Markets al Appraisal & Valuation SA.

În luna iunie 2021, deținătorul brandului NAI în România a atras 4,4 milioane de lei printr-un plasament privat de acțiuni.  În plasamentul privat au fost oferite spre vânzare 387.000 de acțiuni (simbol APP), prețul final stabilit în ofertă fiind de 11,5 lei/acțiune. Prin listarea la bursă, compania își propune accelerarea dezvoltării business-ului, dublată de extinderea la nivel european. “Este foarte posibil să mai intrăm într-o piață din Europa anul viitor“, declara Andrei Botiş atunci, pentru Forbes România.