FacebookTwitterLinkedIn

În teorie, noul smartphone pliabil ar include o funcție de „auto-vindecare” care se activează automat în momentul în care dispozitivul este încărcat sau se află într-un program prestabilit, și ar folosi o sursă de căldură, lumină sau curent electric, informează cei de la site-ul The Verge.

În cererea de patentare a Apple se specifică și că display-ul ar putea include un strat de elastomer, un material care își poate pierde și recâștiga forma cu scopul de a proteja funcțiile interioare sensibile ale dispozitivului, ceea ce ar oferi, totodată, și o anumită durabilitate.

Tehnologia de „auto-vindecare” a mai fost întâlnită la cel puțin un smartphone de pe piață, precum LG Flex din 2013. Acesta avea o husă-spate cu rolul de a repara zgârieturile minore.

În acest moment, proiectul celor de la Apple se află încă la stadiul de idee, reprezentanții companiei aflându-se în discuții în ceea ce privește demararea acestuia.