Livrările noului produs, MagSafe Battery Pack, vor începe de săptămâna viitoare, iar prețul este de 99 de dolari, scrie CNBC.
Atunci când este fixată pe spatele unui iPhone, bateria poate încărca telefonul cu o putere de 5 Watti. Puterea este aproximativ egală cu cea a unui încărcător mai vechi şi mai redusă decât cea de 15 Watti a unui încărcător normal MagSafe.
O fotografie a noului produs sugerează că bateria MagSafe are 1.460 miliamperi pe oră sau puțin sub jumătate din bateria de 3.110 mAh a unui iPhone 12.
Când bateria este ataşată unui iPhone, utilizatorii pot folosi un cablu în portul Lightning, pentru a încărca atât bateria externă cât şi pe cea a dispozitivului.
Apple a lansat în trecut carcase care extind viaţa bateriei, însă care trebuiau să se conecteze fizic la portul iPhone-ului pentru a-l încărca.