Apple a anunțat creșteri de prețuri pentru mai multe produse din gama MacBook și iPad, pe fondul exploziei costurilor pentru memorie și stocare, generate de expansiunea accelerată a centrelor de date dedicate inteligenței artificiale.
Decizia, scrie Reuters, marchează un moment rar în care unul dintre cei mai mari jucători din industria globală de electronice de consum admite că nu mai poate absorbi integral șocurile din lanțul de aprovizionare.
Compania a precizat că scumpirile nu afectează iPhone-ul, principalul său produs generator de venituri, însă ajustările sunt semnificative în restul portofoliului. Modelul de laptop Neo, poziționat ca variantă accesibilă pentru a concura cu dispozitivele Windows și Chromebook, urcă de la 599 la 699 de dolari la doar câteva luni după lansare.
În cazul MacBook Air cu 512 GB stocare, prețul a crescut la 1.299 de dolari, de la 1.099, în timp ce MacBook Pro cu 1 TB a ajuns la 1.999 de dolari, față de 1.699 anterior. Și tabletele iPad Air au fost afectate, varianta de 128 GB urcând de la 599 la 749 de dolari. Ajustări au fost operate și pentru difuzoarele HomePod și dispozitivul Apple TV.
Motivul principal este creșterea abruptă a prețurilor pentru memoriile DRAM, esențiale în aproape toate dispozitivele electronice moderne. Potrivit datelor din industrie, acestea au crescut cu până la 98% în primul trimestru din 2026, iar estimările indică noi majorări de peste 50% în trimestrul următor. Presiunea vine din direcționarea capacităților de producție către infrastructura AI, unde companii precum Nvidia consumă volume uriașe de componente.
Apple a explicat că a reușit până acum să protejeze marjele prin stocuri existente, însă aceste rezerve se epuizează rapid. CEO-ul Tim Cook a confirmat anterior că impactul costurilor de memorie va deveni inevitabil în rezultatele financiare.
Analiștii din piață avertizează că urmează și posibile creșteri de prețuri pentru iPhone, iar unii consideră că noile ajustări ar putea chiar grăbi deciziile de cumpărare ale consumatorilor înaintea următoarelor lansări. În același timp, rivalii din industrie se confruntă cu presiuni similare, uneori chiar mai severe, în lipsa puterii de negociere pe care Apple o are în lanțul global de aprovizionare.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.