FacebookTwitterLinkedIn

Grupul informatic american Apple a ajuns marţi la o capitalizare de piaţă de peste 4.000 de miliarde de dolari, devenind a treia mare companie de tehnologie care atinge acest prag.

Recordul a fost atins graţie cererii robuste pentru cele mai recente modele de iPhone, care a atenuat îngrijorările legate de progresul lent al companiei în cursa pentru inteligenţa artificială, potrivit Reuters și Agerpres.

Cotaţia acţiunilor Apple a crescut cu aproximativ 13% de la lansarea noilor modele de telefoane iPhone, în 9 septembrie, o redresare remarcabilă care a dus titlurile Apple în teritoriul pozitiv pentru prima dată în acest an.

Acţiunile Apple au avut probleme la începutul anului din cauza îngrijorărilor legate de concurenţa dură din China şi a incertitudinilor cu privire la modul în care compania va gestiona tarifele americane impuse economiilor asiatice, cum ar fi China şi India, principalele sale centre de producţie.

Cu toate acestea, cea mai nouă generaţie de telefoane iPhone, inclusiv gama iPhone 17 şi iPhone Air, a atras din nou clienţii de la Beijing şi până la Moscova în primele săptămâni de la lansare, iar în paralele Apple a absorbit costurile ridicate generate de tarife.

Apple este a treia companie care a atins pragul de 4.000 de miliarde de dolari după Nvidia şi Microsoft. Nvidia se află în prezent în fruntea clasamentului, cu o valoare de piaţă de peste 4.500 de miliarde de dolari.

În perioada aprilie-iunie 2025, Apple a raportat cele mai puternice rezultate trimestriale din ultimii ani, cu o creştere de două cifre în segmentele cheie, iar previziunile sale au fost mai bune decât aşteptările analiştilor. Compania urmează să anunţe rezultatele din trimestrul al patrulea pe 30 octombrie.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.